VIDEO: În prezența a 4000 de liberali maramureșeni, alături de liderii naționali și regionali ai partidului, PNL Maramureș și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie

Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru liberalii și susținătorii PNL Maramureș cu ocazia lansării candidaților pentru alegerile locale, eveniment care a avut loc duminică, 21 aprilie. Peste 4000 de persoane au venit să își manifeste susținerea pentru Ionel Bogdan – candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare, Gabriel Ștețco – candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș și ceilalți candidați la primăriile din teritoriu.

Nicolae Ciucă, președintele PNL; Alina Gorghiu, vicepreședintele PNL; Lucian Bode, secretarul general al PNL; europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj; europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Grupului Partidului Popular European; deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și liberali din întreaga regiune de Nord-Vest și din țară au fost prezenți în Baia Mare.

Nicolae Ciucă, Președinte al Senatului/președintele PNL:Ce s-a realizat în acest mandat aici, la nivelul Consiliului Județean, de către Ionel Bogdan și echipa sa, cu administratorul public Gabriel Ștețco (…) investițiile economice, păstrarea identității noastre, refacerea tuturor clădirilor istorice, a punerii lor în valoare reprezintă obiective care au fost pe agenda de priorități a președintelui Consiliului Județean. Vor trece pe agenda primarului municipiului Baia Mare pentru că Ionel Bogdan asta va face. Este tânăr, dincolo de ceea ce înseamnă acumularea de experiență, vede poate mai bine decât noi oportunitățile. Acum este o oportunitate pentru PNL să câștige municipiul Baia Mare și să își asigure traiectoria pentru Consiliul Județean prin Gabriel Ștețco.

 Am trecut prin Centrul Vechi, înainte să ajungem la sediul partidului și mi-a plăcut atât de mult pe de o parte, m-am întristat pe de altă parte pentru că nu arată la nivelul la care s-a reușit în alte municipii, cum este Oradea. Este păcat de Centrul Vechi să nu se investească, să nu primească atenția cuvenită, mai ales că există finanțări. Nu a existat interes și voință. Sper ca noul primar, Ionel Bogdan, să acorde atenția cuvenită pentru tot ceea ce reprezintă simbolul de sute de ani al municipiului Baia Mare”.

Lucian Bode, Vicepreședinte al Camerei Deputaților/secretar executiv PNL: „Este nevoie de viziune, de echipă, de parteneriat local – central, de expertiză pentru a produce schimbările dorite. Administrația liberală are această putere dovedită în multe județe și asta le-a propulsat în topul administrațiilor performante din România. Cluj, Bihor, Maramureș, Sălaj, Alba, Sibiu, Suceava, Ilfov, aceste administrații dau ora exactă în administrația publică din România!

 La Primăria Baia Mare trebuie să încheie cât mai urgent o perioadă neagră din istoria administrativă a României, pentru că băimărenii nu mai au timp de experimente ratate. Trebuie recuperate multe decalaje faţă de restul administraţiilor din Ardeal, din păcate le vedem la tot pasul. Sunt decalaje ce au fost generate de un mod defectuos de a face administraţie, pe fugă, cu decizii pe fugă şi care au culminat cu o situaţie absolut dezonorantă pentru orice om, cu atât mai mult pentru un om în care şi-au pus speranţele, în mai multe rânduri, mulţi maramureşeni. Răbdarea băimărenilor a ajuns la final, tocmai de aceea ne-am asumat o candidatură puternică la Primăria Baia Mare, pentru că e dreptul cetăţenilor să trăiască într-un oraş cu adevărat european”.

Alina Gorghiu, Ministrul Justiției/vicepreședinte PNL: „Privesc cu drag spre Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, prietenul meu de 20 de ani. Trei mandate dacă ar fi stat la conducerea județului și ar fi făcut cât a făcut în trei ani și jumătate și tot era un bilanț bun. Programul cu cele șapte parcuri industriale este extraordinar. Mă bucur că a semnat pe fonduri europene acest proiect. În Argeș, îl dau ca exemplu pozitiv. Vă vine să credeți sau nu, Argeșul, deși e un județ mai mare, nu are nici un singur parc industrial după 34 de ani de conducere PSD.

Am trecut prin Centrul Vechi, înainte să ajungem la sediul partidului și mi-a plăcut atât de mult pe de o parte, m-am întristat pe de altă parte pentru că nu arată la nivelul la care s-a reușit în alte municipii, cum este Oradea. Este păcat de Centrul Vechi să nu se investească, să nu primească atenția cuvenită, mai ales că există finanțări. Nu a existat interes și voință. Sper ca noul primar, Ionel Bogdan, să acorde atenția cuvenită pentru tot ceea ce reprezintă simbolul de sute de ani al municipiului Baia Mare”.

Daniel Buda, europarlamentar/președintele PNL Cluj: „Felicit primarii liberali din Maramureș pentru cum au reușit să își dezvolte comunitățile în ultima vreme. Cunosc destul de bine Maramureșul, grație lui Ionel Bogdan, am fost de câteva ori pe an aici și am văzut cum ați evoluat la nivel de comunitate, investițiile în drumuri, în spitale, în școli, în poduri, poartă amprenta liberală, o amprentă a performanței.

 Îl felicit pe Ionel Bogdan pentru felul în care a reușit să dezvolte și să modernizeze județul. A reușit să atragă fonduri europene cât nu au reușit toți predecesorii săi înainte. Aeroportul din Baia Mare, Podul peste Tisa și alte investiții poartă amprenta sa. Sunt convins că, împreună cu Gabriel Ștețco, va pune Baia Mare și Maramureșul pe primul loc!”

Sigfried Mureșan, europarlamentar/vicepreședintele Grupului Partidului Popular European:Mulțumesc maramureșenilor pentru sprijinul din acești ani pe care l-au acordat europarlamentarilor liberali. Felicitări, Ionel Bogdan, pentru că ai făcut din PNL Maramureș o organizație câștigătoare în ultimii ani. Felicitări pentru toate proiectele pe care le-ai implementat în Maramureș în ultimii ani. Planul nostru este unul simplu: Ionel Bogdan – primarul municipiului Baia Mare, Gabriel Ștețco – președintele Consiliului Județean Maramureș și cât mai mulți primari liberali la alegerile locale din 9 iunie.”

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare: „În această parte de țară ne servim comunitățile, suntem serioși, de cuvânt și facem lucrurile bine. Ionel Bogdan a făcut treabă bună pentru Maramureș. Am văzut acest lucru de la Satu Mare, de unde noi privim cu admirație spre Maramureș, spre ceea ce a făcut Ionel Bogdan cu echipa în trei ani și jumătate. Alții clănțăne pe la televizor despre câte au vrut să facă, dar nu au făcut și nu vor face nici în viitor. Aveți ce să arătați întregii țări prin realizările pe care Ionel Bogdan le-a făcut. Sunt convins că va face și pentru Baia Mare, din noua poziție, de primar, la fel de multe lucruri. Multă baftă, Gabriel Ștetco! Ionel Bogdan, rămâi un exemplu pentru noi!”

Gabriel Ștețco, administratorul public al județului Maramureș/candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș: „Pentru toți maramureșenii care își doresc să rămână sau să se întoarcă acasă am decis să duc mai departe munca începută de Ionel Bogdan și să candidez la președinția Consiliului Județean. Am învățat de la tata și bunicul că atunci când vrei să faci ceva important, îți sufleci mânecile, îți faci cruce și treci la treabă. Iar noi avem încă multă treabă de făcut în Maramureș!

 Avem de realizat Planul pentru Maramureș, un plan care prevede finalizarea celor șapte parcuri industriale pe care le avem în lucru, a drumului expres Baia Mare – Satu Mare, a celor două centuri ocolitoare ale municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației, a pasajelor de la intrarea în Baia Mare și a multor alte proiecte la care lucrăm deja și care trebuie duse la bun sfârșit.

 Noi am demonstrat că știm și facem într-un mandat ce n-a mișcat Gabriel Zetea vreme de 8 ani. Știm să facem proiecte bune pentru Maramureș, știm să aducem bani europeni și, ceea ce e mai important știm să construim un viitor pentru maramureșeni.”

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș/candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare: „Tot ceea ce am făcut a fost temelia pe care se zidește dezvoltarea județului Maramureș. În mandatul precedent s-au depus proiecte de numai 29,5 milioane de euro cu finanțare europeană și s-au câștigat proiecte cu finanțare europeană de 7,5 milioane de euro, iar noi în doar trei ani și jumătate am reușit 600 de milioane de euro. Asta pentru că ne pasă, ne pasă de comunitățile din Maramureș, de maramureșeni, de viitorul copiilor noștri, de comunitatea maramureșeană pe care chiar o punem pe primul loc!

 Am construit o mașină frumoasă, un Lamborghini. Pe când să mă apuc să ies cu ea în lume, ce să vezi, motorul e aproape gripat, aproape că nu funcționează. Atunci am decis că trebuie să-mi asum responsabilitatea de a porni motorul economic al județului Maramureș, de a pune pe primul loc municipiul reședință de județ: Baia Mare!

 Baia Mare este capitala Maramureșului. Baia Mare are nevoie de o nouă abordare, iar eu sunt pregătit să ofer această nouă abordare pentru a reface toată infrastructura sportivă, culturală, economică, așa cum am făcut la nivel județean. Prin cele șapte parcuri industriale vom avea investiții directe de peste 150 de milioane de euro. Vom face și în municipiul Baia Mare cel puțin două platforme industriale serioase, în zona Cuprom și în zona Europa, pentru că nouă de pasă de municipiul Baia Mare. Cu echipa de consilieri liberali, cu echipa Partidului Național Liberal, cu Gabriel Ștețco în parteneriat la Consiliul Județean, vom pune Baia Mare pe primul loc!”

Candidații PNL Maramureș la alegerile locale din 9 iunie 2024 pentru Consiliul Județean Maramureș și primăriile din județ:

Gabriel Bogdan Ștețco, Consiliul Județean Maramureș

Ionel Ovidiu Bogdan, Primăria Baia Mare

Daniela Onița Ivașcu, Primăria Sighetu Marmației

Alin Sebastian Bîrda, Primăria Baia Sprie

Sanda Sorina Danci, Primăria Borșa

Vladimir Petruț, Primăria Cavnic

Mihai Fițigău, Primăria Dragomirești

Maria Chiș, Primăria Săliștea de Sus

Marius Luca, Primăria Seini

Antoneta Bolchiș, Primăria Șomcuta Mare

Vlad Herman, Primăria Târgu Lăpuș

Dumitru Marinescu, Primăria Tăuții Măgherăuși

Alexandru Conea, Primăria Ulmeni

Radu Ioan Coman, Primăria Vișeu de Sus

Adrian Daniel Lenghel, Primăria Ardusat

Aurel Vanca, Primăria Ariniș

Vasile Dulf, Primăria Asuaju de Sus

Bogdan Cătălin Pop, Primăria Băița de sub Codru

Viorica Maciuc, Primăria Băiuț

Gheorghe Ioan Codrea, Primăria Bârsana

Ioan Călăuz, Primăria Băsești

Monica Horincar, Primăria Bicaz

Vasile Duciuc, Primăria Bistra

Fedor Koroli, Primăria Bocicoiu Mare

Anuța Enea-Bizău, Primăria Bogdan Vodă

Raul Urs, Primăria Boiu Mare

Vasile Iustin Petreuș, Primăria Botiza

Simion Pop, Primăria Budești

Mihai Ștefan Nemeș, Primăria Călinești

Valentin Pop, Primăria Câmpulung la Tisa

Rodica Onciu, Primăria Cicârlău

Grațian Daniel Pop, Primăria Coaș

Vasile Ștefan Mihalca, Primăria Copalnic-Mănăștur

Gavril Ropan, Primăria Coroieni

Nicolae Bude, Primăria Cupșeni

Gheorghe Bohotici, Primăria Desești

Felician Ciceu, Primăria Dumbrăvița

Ioan Stegeran, Primăria Fărcașa

Gheorghe Tătăran, Primăria Gârdani

Laurențiu Batin, Primăria Giulești

Florin Daniel Boltea, Primăria Groși

Nicolaie Burzo, Primăria Groșii Țibleșului

Ionuț Iusco, Primăria Ieud

Cristina Buda, Primăria Lăpuș

Ștefan Gavriluți, Primăria Leordina

Vasile Daniel Mărieș, Primăria Mireșu Mare

Ciprian Cătălin Hojda, Primăria Moisei

Ovidiu Petre Costinaș, Primăria Oarța de Jos

Mihai Ivaszuk, Primăria Ocna Șugatag

Gheorghe Grigore Palcuș, Primăria Petrova

Alexa Chifa, Primăria Poienile de sub Munte

Vasile Dunka, Primăria Poienile Izei

Alexandru Ardelean, Primăria Recea

Gheorghe Dănuț Ungur, Primăria Remetea Chioarului

Mihai Popovici, Primăria Repedea

Ion Tivadar, Primăria Rona de Jos

Ioan Ruscovan, Primăria Rona de Sus

Vasile Mîrza, Primăria Rozavlea

Ioan Turcsin, Primăria Ruscova

Emilian Gheorghe Pop, Primăria Săcălășeni

Ionuț Gabriel Dologa, Primăria Săcel

Cornelia Luca, Primăria Sălsig

Gheorghe Stan, Primăria Săpânța

Ștefan Mih Flore, Primăria Sarasău

Ioan Dorel Stejeran, Primăria Satulung

Ioan Ardelean, Primăria Șieu

Ioan Mircea Tentiș, Primăria Șișești

Ioan Pasere, Primăria Strâmtura

Ioan Ciprian Bodea, Primăria Suciu de Sus

Alexandru Borlean, Primăria Vadu Izei

Gelu Florin Miclăuș, Primăria Valea Chioarului

Ioan Nicolae Oros, Primăria Vima Mică

Găvrilă Șimon, Primăria Vișeu de Jos

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.