VIDEO | Guvernul a uitat de despăgubirile pentru cetățenii afectați de calamități. Deputatul Duruș cere premierului plata cu prioritate a acestor sume

Peste 9000 de maramureșeni așteaptă, de aproape 6 luni, banii pentru despăgubirile produse de grindină. Cei mai afectați au fost locuitorii din Recea, Baia Mare și Vișeu de Sus. Guvernul a uitat de nevoile reale ale acestora. Deputatul USR Vlad Emanuel Duruș, vicepreședintele Camerei Deputaților, a depus o interpelare către premierul României, prin care a cerut ca dosarele depuse să fie analizate și plătite cu prioritate.

„Vă rog să realizați, doamna prim-ministru, situația delicată în care se găsesc aceste persoane și nevoia reală de a fi ajutate. Guvernul pe care azi îl conduceți a neglijat constant acest subiect, cel puțin la nivelul județului Maramureș. Cauza pentru care și-au întocmit dosar de despăgubire cele peste 9000 de persoane este cât se poate de reală și nu are ca urmare o vină proprie.

În antiteză cu această politică de nepăsare, ați luat măsura de a acoperi din fondul de rezervă o gafă a administrației județene, care a pierdut, din propria vină, un proces cu un antreprenor executant de lucrări pe drumurile județului din fonduri europene. Pentru ei ați găsit o salvare politică în valoare de 8 milioane de lei și ați mai promis încă 6 milioane de lei. Vă îndemn doamna premier ca, dacă aveți cele 6 milioane disponibile, să le alocați oamenilor. Colegul dumnevoastră de partid de la nivelul Consiliului  Județean nu are decât să acopere prostiile administrative din buzunarele celor vinovați, așa cum prevede legea.

Vă rog să-mi indicați cu exactitate, doamna prim-ministru, câte dintre cele peste 9000 de dosare din Maramureș le-ați analizat, care a fost concluzia și data până la care solicitanții de despăgubiri își vor primi banii. Vă amintesc că în Maramureș sunt dosare neplătite de la calamitățile din 2017.”

Biroul comunicare, cabinet parlamentar deputat Vlad Emanuel Duruș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.