Vineri, 9 februarie, PNL Baia Mare împreună cu OFL filiala Baia Mare a organizat evenimentul ”Dialog pentru sănătate” cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului.
Evenimentul a beneficiat de prezența mai multor specialiști din Baia Mare, Dr. Iulia Coroian medic primar oncolog, Dr. Marioara Cozmuța – medic chirurg, Dr. Matei Gabriel – anatomie patologică, Pop Aurelia – psiholog, specialiști de la care am aflat că este necesară o abordare complexă în combaterea cancerului, care să cuprindă prevenția, depistarea timpurie, accesul la tratament de calitate și sprijinul pentru pacienți și familile acestora.
De asemenea, la discuții au participat online și senatoarea Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea în Parlament a Planului de Combatere a Cancerului, precum și europarlamentarul Cristian Bușoi, un politician implicat în politicile europene de sănătate.
La eveniment au fost prezenți cetățeni din Baia Mare interesați de dialogul nostru pe teme de sănătate, membri ai PNL Baia Mare, Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei, deputatul Florin-Alexandru Alexe și prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder.
”Vă invit să dăm dovadă de solidaritate față de semenii noștri afectați de această boală și să le fim alături pentru a le oferi sprijin și speranță”, a declarat Călin Bota, deputat PNL baia Mare, președintele PNL Baia Mare.



Lasa un raspuns