Video | Cristian Brian deputat USR PLUS și-a exprimat aprecierea pentru toți voluntarii maramureșeni de la tribuna Parlamentului
Cristian Brian, deputat USR PLUS Maramureș, a luat azi cuvântul la tribuna Parlamentului, unde și-a exprimat aprecierea pentru toți voluntarii maramureșeniDoresc să-i felicit pe toți românii care au sărit în ajutorul refugiaților din Ucraina! Acțiunile lor sunt un exemplu de cooperare și coordonare pentru instituțiile statului, care, deși poate au mai multe informații, se mișcă mai lent din cauza structurii ierarhice. Am văzut atât ONG-uri, cât și cetățeni neafiliați vreunei organizații, care au pus umărul la rezolvarea crizei cu care ne confruntăm. Oameni simpli s-au deplasat până la punctele de trecere a frontierei și-au dăruit din puținul lor celor aflați în nevoie. Aceste zile, deși sumbre, ne arată unde stă adevărata valoare a poporului român: în omenie.
Este important să nu se piardă resurse și eforturile să fie coordonate eficient cu responsabili din instituții, ca acest efort comun să aibă impact în timp real asupra problemelor, prin proactivitate și nu reactivitate. Astfel, acțiunile noastre de sprijin vor putea fi susținute pe o perioadă mai lungă care, se pare, va fi necesară pentru gestionarea situației.
Dragi români, vă mulțumesc tot ceea ce faceți în aceste zile! Cu calm, și printr-o bună colaborare vom trece cu bine peste toate.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.