Asociația Prietenii Spitalului Dr, Constantin Opriș are ca invitat pentru al XII-lea concert caritabil ”Ajută pentru a fi ajutat” pe cel mai premiat chitarist român, Dragoș Ilie.
Dragoș Ilie s-a remarcat drept unul dintre cei mai carismatici și expresivi tineri muzicieni ai generației sale, încântând publicul din Europa, Asia și Statele Unite.
Dragoș a obținut peste 40 de premii la competiții internaționale, cu peste 20 de premii I. În prezent, Dragoș Ilie își finalizează studiile doctorale la University of Texas at Austin – Statele Unite, predând, în același timp, ca asistent universitar în cadrul aceleiași instituții americane. Este reprezentat de Augustine Strings, prima companie de corzi pentru chitară clasică din lume.
Asociația Prietenii Spitalului, Dr. Constantin Opriș își propune pentru acest an obiectivul de a achiziționa un aparat pentru secția de hematologie pentru tratarea bolnavilor de leucemie.
Concertul caritabil va avea loc marți, 25 februarie la ora 19:00 la Teatrul Municipal Baia Mare.

Lasa un raspuns