VIDEO | Carmen Truș a câștigat titlul de  jucătorul de tenis al anului în Chicago

Carmen Truș reprezintă cu mândrie Sighetul peste hotare. Ea a câștigat anul acesta titlul de jucătorul anului în Chicago, după  30 de meciuri în care a obținut tot atâtea victorii.

Tenismena a venit în vizită în Sighetu Marmației unde a vorbit despre ultimele ei realizări dar și despre planurile de viitor pe care le are.

”Am avut cel mai bun an posibil de când sunt în State, am câștigat titlul de jucătorul anului, ne-am calificat la naționale în regiunea noastră. Am avut un an foarte plin, cu foarte multe meciuri, accidentări, reveniri, a fost un an cu suișuri și coborâșuri, dar chiar foarte bun”, a spus sportiva .

Carmen Truș este o mândrie și pentru Clubul Sportiv Școlar din Sighet. Antrenorul Eugen Mihaljek are numai cuvinte de laudă pentru sigheteancă.

”Carmen Truș este o jucătoare foarte talentată legitimată la Clubul Sportiv Școlar Sighet, a început tenisul la vârsta de 6 ani. Calitățile ei au recomandat-o cu prisosință și am fost foarte satisfăcut în momentul în care am văzut că reușește să obțină performanțe deosebite. Este o jucătoare care s-a supus la efort ceea ce în momentul de față este din ce în ce mai dificil, iar acest lucru a determinat-o să își aleagă în continuare cariera ca și jucătoare de tenis”, a precizat Eugen Mihlajek.

”Pentru cei care îmi calcă pe urme le spun doar atât: continuă! Chiar dacă este greu pentru că altă rețetă nu este și mult antrenament și să asculte de părinți că ei știu mai bine. Am obținut acest titlu după ce am avut în jur de 30 de meciuri și nu am pierdut niciunul, cu multă pregătire fizică, am ținut legătura cu domnii profesori Mihaljek și Csillik Zoltan și m-au ajutat cu câteva sfaturi, am ascultat de antrenori și pentru mine nu există cuvântul nu pot”, a adăugat sportiva.

Carmen Truș a mărturisit că pe lângă multă muncă, secretul succesului ei este să își aleagă scopuri mici ca apoi să ajungă la scopuri mari.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.