Consilierul local Bogdan Gavra a vorbit în emisiunea realizată de Tiberiu Sabo despre două mari subiecte care este și în atenția băimărenilor: Sărbătoarea Castanelor și situația lucrărilor de reabilitare termică a celor 27 de blocuri din oraș finanțat în mare parte din fonduri europene.
În ultima ședință de Consiliu Local au fost discuții aprinse, spune Bogdan Gavra, privind alocarea de sume pentru organizarea Sărbătorii Castanelor care va avea loc în perioada 23-25 septembrie.
Nevoia organizării acestui eveniment nu se pune în discuție, spune și Bogdan Gavra, care își dorește o sărbătoare de calitate la prețuri rezonabile unde să fie pusă în evidență mai valorile locale.
Executivul a venit cu o propunere de 3 milioane de lei, ar fi fost ideal o sumă de 1,5-1,8 milioane de lei, dar până la urmă s-a votat un buget de 2,4 milioane de lei, la care de mai adaugă 50 mii lei pentru Expo-Flora. 7 consiliei locali din 23 au votat împotrivă.
Bogdan Gavra a primit foarte multe sesizări în ceea ce privește lucrările de reabilitare termică a celor 27 de blocuri de locuințe la care s-au început lucrările, însă nu a fost recepționată niciunul. Lucrările sunt lente și de calitate inferioară. Nu se lucrează la blocul Semiluna și în alte locații pentru că firma din Târgu Mureș nu are angajați, dirigintele de șantier demisionează iar calitatea lucrărilor lasă de dorit. Cât despre termene, contractele de execuție au fost deja prelungite până în luna februarie 2023. Trebuie urgent inventariat problemele din fiecare apartament, spune consilierul local, realizat ședințe de comandament săptămânale la fața locului cu executantul lucrărilor și cu beneficiarii finali (băimărenii din imobilele respective – care și ei plătesc o cotă-parte din lucrare), cu dirigintele de șantier, verificat calitatea lucrărilor și stabilit strategia de urmat astfel încât până la sezonul rece lucrările să fie finalizate.
Cel mai periculos lucru pentru comunitatea băimăreană, spune Bogdan Gavra, este acel sentiment de neîncredere.

Lasa un raspuns