VIDEO | Academia de Handbal Minaur – sportivi și antrenor convocați la loturile naționale

În luna iulie, pauza competițională la ni­vel de juniori face loc acțiunilor loturilor naționale, care în această perioadă au programate cantonamente și meciuri de verificare.
De la Academia de Handbal Minaur, antrenorul Claudiu Clonovszki va pregăti naționala de cadeți într-un cantonament la Timișoara. Stagiul de pregătire se va încheia cu jocuri bilaterale împotriva reprezentativei similare a Slovaciei, la Bratislava.

Oficial am intrat în vacanță cu toate grupele Academiei după încheierea turneelor finale la juniori 1, respectiv juniori 3. La nivelul echipei naționale de cadeți avem o acțiune de pregătire in perioada 30 iunie – 7 iulie la Timișoara. La finalul acestei acțiuni ne vom deplasa la Bratislava (Slovacia) unde vom susține două meciuri amicale împotriva naționalei Slovaciei de cadeți.
După această acțiune vom avea o scurtă vacanță binemeritată până la reluarea pregătirii pentru sezonul viitor
”, a declarat Viman Vasile, director executiv.

De asemenea, pe adresa Academiei de Hand­bal Minaur a sosit o convocare pentru trei sportivi la naționala de juniori. Este vorba de Erik Pop, Ianis Petrea și Ovidiu Ardelean. Aceștia vor efectua un stagiu de pregătire la Ploiești în perioada 8-18 iulie. Stagiul de pregătire se va finaliza cu jocuri bilaterale împotriva naționalei similare a Israelului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.