Video | 40 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș au luat parte la greva japoneză

Pe parcursul săptămânii trecute a avut loc o grevă japoneză în toate primăriile care fac parte din administrația publică locală și sunt afiliate la Federația Națională a Sindicatelor din Administrație.

În județul Maramureș peste 40 de unități administrativ-teritoriale s-au aliat acestui demers. Activitatea nu a fost întreruptă, însă membri de sindicat au purtat banderole albe și au afișat la intrarea în birouri revendicările Federației.

Solicităm aplicarea integrală a Legii salarizării și acordarea tuturor drepturilor care sunt prevăzute de Lege”, – a declarat Nicolae Mureșan, vicepreședintele FNSA.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.