VIDEO: 265 de locuri de muncă în această săptămână pe listele AJOFM Maramureș

În această săptămână pe listele AJOFM Maramureș sunt 265 locuri de muncă. Pentru cei cu studii superioare sunt 18 locuri de muncă, iar celelalte sunt adresate pentru cei cu studii medii, muncitori necalificați sau cu școală postliceală și profesională.

Pentru șomerii cu studii superioare posturile vacante sunt pentru ingineri, pentru cei cu studii economice și medicale. Pentru cei cu studii superioare economice locurile de muncă sunt din domeniul comerțului, contabilitate și economiști. Inginerii sunt căutați în domeniul electro-energetică și construcții iar în domeniul medical locurile de muncă sunt pentru posturile de farmacist și recepționer medical.

Pentru șomerii cu studii medii locurile de muncă sunt foarte diverse, se caută ambalator manual, tâmplar universal în domeniul fabricării lemnului, în domeniul HORECA, lucrător comercial, femeie de serviciu, ospătar, ajutor bucătar și chelner. În domeniul construcțiilor se caută muncitori necalificați, dulgheri, electricieni în construcții, zugravi, zidari.

Locurile de muncă vacante sunt actualizate pe site-ul AJOFM Maramureș în fiecare zi de miercuri a săptămânii. Șomerii care doresc informații suplimentare pot să meargă la biroul de informare și consiliere unde vor primi detalii despre agentul economic, de asemenea vor fi puși în legătură cu agentul economic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.