VIDEO: 120 de ani de activitate muzeografică în Baia Mare – vernisaj expoziție

Joi, 3 octombrie, publicul participant la Sesiunea anuală de comunicări științifice organizată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș s-a bucurat de prezența a numeroși cercetători, specialiști muzeali și profesori care și-au dedicat eforturile derulării în bune condiții a acțiunilor culturale desfășurate.
După deschiderea oficială moderată de dr. Viorel Rusu, managerul Muzeului, a urmat prezentarea, de către CS II dr. Constantin Băjenaru, a volumului „Studii și comunicări științifice III” (coord. Marius Câmpeanu, Editura Eurotip, Baia Mare, 2024).

Lucrările sesiunii s-au desfășurat pe secțiuni: „Arheologie”, moderator: dr. Liviu Marta; „Istorie, istorie locală” , moderatori: dr. Vasile Mărculeț, dr. Ionela Simona Mircea; „Istorie, istorie locală, patrimoniu”, moderatori: CS II dr. Constantin Băjenaru, dr. Viorel Câmpean.

Un moment distinct l-a constituit deschiderea, la sediul Muzeului, a expoziției „Muzeul Orășenesc Baia Mare. 120 de ani de cultură și educație. Povestea noastră 1904-2024” moderat de dr. Viorel Rusu, Lucia Pop, Oana Leșiu, dr. Sorana Mișca, Minerva Luca. Expoziția cuprinde o selecție de exponate din patrimoniul vechi al muzeului din 1904.

Evenimentele s-au bucurat de un real succes prin participarea specialiștilor care au onorat publicul băimărean și maramureșean cu multiple perspective culturale asupra punctelor de interes cuprinse în programul evenimentului.

Inițiativa unui muzeu în Baia Mare s-a conturat la finele secolului al XIX-lea, pe 31 august 1899 a fost pusă bazele Asociației Muzeală Băimăreană iar pe 19 iunie 1904 s-a deschis în Baia Mare Muzeul Orășenesc. Inițiatorul și catalizatorul acestui demers cultural, considerat părintele muzeelor băimărene, a fost Schönherr Gyula, membru al Academiei de Științe Ungare, personalitate marcantă în domeniul cercetării istorice. Cu ocazia deschiderii muzeului s-a publicat la Budapesta și Ghidul Muzeului, care a fost și este o importantă sursă de cercetare.

În 1904 patrimoniul muzeului număra aproximativ 700 de piese structurat în colecții de arheologie, istorie, numismatică, artă, artă manufacturieră, științele naturii, bibliotecă și arhivistică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.