Poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit aseară la un accident de circulaţie produs pe DN 1C, între localităţile Cicârlău şi Buşag. Mașina unui bărbat de 61 de ani, care a intenţionat să intre pe un drum lateral la stânga, a fost acroşată de un autoturism al cărui conducător auto, un tânăr de 26 de ani, se angajase în depăşirea sa.
În urma impactului, autoturismul acroşat a ieșit de pe carosabil, răsturnându-se pe plafon. Ambii conducători auto au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi. Şoferul de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar celuilalt şofer implicat în accident i-au fost recoltate probe de sânge. Traficul pe DN 1C a fost restricționat pe un singur sens timp de 30 minute. Poliţiştii continuă cercetările.

Lasa un raspuns