Vernisaj – „Scrisoare către tine, PACE!”

Astăzi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a găzduit vernisajul expoziţiei „Scrisoare către tine, PACE!”, care face parte din proiectul educaţional cu acelaşi titlu. Expoziţia cuprinde lucrările, care fac obiectul concursului judeţean de creaţie literară şi artistico-plastică. Proiectul a fost iniţiat de prof. înv. primar Delia Diana Tarţa de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Maramureş, Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Facultatea de Litere Centrul Universitar Nord Baia Mare, Casa Corpului Didactic Maramureş, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.

Scopul acestui proiect este promovarea ideii de pace, de prietenie, de altruism şi colaborare prin formarea unui comportament bazat pe nonviolenţă şi toleranţă, iar grupul ţintă este constituit din elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, elevi cu cerinţe educaţionale speciale, beneficiarii Asociaţiei Esperando, studenţi ai Universităţii de Nord Baia Mare, cadre didactice, părinţi, comunitatea locală.

Concursul, cu participare indirectă, s-a desfăşurat pe două secţiuni: I – compoziţii plastice sau aplicative pentru preşcolari, clasele pregătitoare/ I-IV, clasele V-VIII, având ca subiect pacea prin ochi de copil şi secţiunea II, creaţii literare, compuneri, poezii, eseuri, pentru clasele I-IV/V-VIII, liceu şi la nivel universitar, subiectul fiind pacea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.