VIDEO | VERNISAJ: ”Cuvinte și culori pentru Pace la Elie Wiesel acasă!”

Asociația Culori pentru Pace România a organizat vernisajul expoziției ”Cuvinte și culori pentru Pace la Elie Wiesel acasă!” în Muzeul Satului Maramureșean Mihai Dăncuș din Sighet. Peste 200 de desene ale copiilor din orașul nostru, din țară dar și din străinătate, au fost expuse în casa evreiască Drimer din muzeu. De asemenea copii au avut ocazia să afle mai multe informații despre cine a fost Elie Wiesel și importanța acestuia pentru orașul nostru și pentru întreaga lume.

Evenimentul a avut loc duminică, 30 mai fiind cuprins în cadrul manifestărilor aniversare la împlinirea a 40 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Satului Maramureșan din Sighetu Marmației. Copiii s-au dovedit a fi extrem de creativi iar lucrările acestora au fost deosebite.

”Această expoziție cu o tematică specială face parte dintr-un proiect mai amplu realizat în colaborare de către Asociația Culori pentru Pace, Muzeul Maramureșean și Școala Gimnazială Dr. Ioan Mihalyi de Apșa. Evenimentul face parte din șirul manifestărilor dedicate împliniri a 40 de ani de la înființarea Muzeului Satului Mihai Dăncuș și a fost inaugurat în casa evreiască Drimer din muzeu. Desenele copiilor pe care le regăsim în expoziție nu sunt decât vârful icebergului dintr-o săptămână importantă care a avut loc în toate școlile sighetene prin implicarea profesorilor de istorie, de limba și literatura română și a celor de desen, împreună cu care am reușit să discutăm cu elevii sigheteni despre tot ceea ce a însemnat Elie Wiesel și comunitatea evreiască pentru Sighetu Marmației, pentru Maramureș și pentru întreaga lume. Sarcina pe care elevii sigheteni și nu numai au primit-o a fost aceea de a așterne pe hârtie câteva din cuvintele relevante care definesc perspectiva lui Elie Wiesel despre pace”, a spus Liliana Vîrsta, președinte Asociația Culori pentru Pace România.

Desenele copiilor au fost inspirate de cuvinte rostite de Elie Wiesel în cadrul discursului susținut la decernarea Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.