VASLUI: Echipaj medical de la Ambulanţă, bătut de o elevă aflată în stare avansată de ebrietate

VASLUI: Echipaj medical de la Ambulanţă, bătut de o elevă aflată în stare avansată de ebrietate

Un medic şi o asistentă de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui au fost bătuţi, joi după-amiază, de o elevă în vârstă de 14 ani, aflată în stare avansată de ebrietate, în momentul în care echipajul medical o transporta pe adolescentă la spital, aceasta fiind preluată din faţa unui bar, unde băuse votcă.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, cei doi membri ai echipajului medical au fost loviţi cu palmele peste faţă de către elevă, într-un moment de agitaţie psihomotorie determinat de consumul de băuturi alcoolice.
Cei care au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe au fost colegii de clasă ai elevei, după ce aceştia ieşiseră dintr-un bar din zona Călugăreni, din municipiul Vaslui, şi au constatat că adolescenta nu se mai poate ţine pe picioare.
"În momentul în care am încercat să o urcăm în ambulanţă, eleva a început să se zbată foarte puternic şi să ne înjure, iar când am ajuns în autosanitară m-am trezit dintr-o dată cu o palmă puternică peste faţă. În cele din urmă, am reuşit să o sedăm medicamentos şi să o imobilizăm de targă, după ce lovise cu picioarele şi aparatura din ambulanţă. Însă, în momentul în care am ajuns la spital, fata şi-a revenit şi a început din nou să se agite, lovind-o de data asta pe asistentă, tot cu palma peste faţă", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Dan Ungureanu, din cadrul SAJ Vaslui. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.