VADU IZEI: Centrul de Informare Turistică – o investiţie de 150.000 de euro

VADU IZEI: Centrul de Informare Turistică – o investiţie de 150.000 de euro

Lucrările de construcţie la viitorul centru de informare turistică din comuna Vadu Izei vor  demara cât de curând. La începutul lunii viitoare, autorităţile locale se vor deplasa la Satu Mare pentru a încheia contractul. Tot atunci se va primi şi sursa de finanţare, iar apoi va fi organizată o licitaţie.

Investiţia se ridică la suma de 150.000 euro, finanţare obţinută prin programul APDRP. Serviciul va funcţiona în centrul comunei, acolo unde odinioară îşi desfăşura activitatea fostul dispensar uman. De ani buni acesta nu mai funcţionează în clădirea respectiv,ă care a fost lăsată în paragină odată cu mutarea cabinetului medical. Din acest motiv urmează să fie demolată, iar în locul ei să fie construit un imobil nou pentru ca centrul de informare şi documentare turistică să funcţioneze în condiţii optime. Pentru început se vor organiza concursuri pentru un număr de cinci angajaţi şi va funcţiona zilnic între orele 08:00 şi 16:00. Pe timp de noapte turiştii vor putea apela la paznicul care le va sta la dispoziţie cu informaţii.

„Cetăţenii s-au bucurat foarte mult de acest centru, în special cei care sunt administratori de pensiuni turistice în Vadu Izei şi Valea Stejarului, deoarece turiştii vor şti exact unde să se cazeze”, a declarat Petru Vlaşin, primarul comunei Vadu Izei.

Proiectul a fost scris de o firmă de consultanţă din Baia Mare. Se va derula pe un an şi are stipulată condiţia ca cinci ani să-şi păstreze specificul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.