USR PLUS Baia Mare încurajează cetățenii să se implice în bugetarea participativă

Bugetarea participativă este o modalitate prin care cetățenii unei localități își pot face vocea auzită. USR Baia Mare a susținut un astfel de demers, deoarece noi credem că vocea cetățenilor trebuie ascultată și sugestiile lor pot fi folositoare pentru aleșii locali.

În ședința Consiliului Local Baia Mare din 30 septembrie 2021, Consiliul Local Baia Mare a aprobat implementarea proiectului propus de colegul nostru, Hodorogea Bogdan – „Bugetare participativă la nivelul Municipiului Baia Mare”.

 

Patru luni mai târziu, bugetarea participativă a ajuns în etapa în care băimărenii pot vota unul sau mai multe dintre proiectele admise în programul Baia Mare Activ. Proiectele câștigătoare vor fi finanțate cu maxim 2.000.000 de lei, inclusiv TVA.

Domeniile în care au fost propuse proiecte pentru bugetarea participativă sunt diverse și putem aminti amenajarea de spații publice, Smart City, sănătatea sau infrastructura educațională și socială.

Un număr de 20 de proiecte au primit votul în comisia din Consiliul Local și acum așteaptă votul cetățenilor. Printre proiecte putem aminti o pistă de bicicliști către Tăuții Măgherăuș, un punct de cultură în Parcul Dacia, amplasarea unei toalete automate în zona terenului de atletism, sau camere de supraveghere în zona Castelului Pocol.

Este important ca aceste proiecte să primească avizul cetățenilor, deoarece noi considerăm că vocea lor contează și în afara campaniei electorale.

USR PLUS Baia Mare face un apel la implicarea băimărenilor în procesul de bugetare participativă și îi încurajează să voteze unul sau mai multe proiecte care pot îmbunătăți condițiile din orașul nostru. Mai sunt 9 zile în care pot fi votate proiectele eligibile!

Lista completă a proiectelor admise poate fi văzută aici: https://baiamareactiv.ro/proiecte

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.