De ce îi trebuie chelului tichie de mărgăritar? În această situație se află Baia Mare, municipiu care de când a fost ales Cătălin Cherecheș, de peste 7 ani, nu a beneficiat de nici o investiție majoră, nici un proiect de dezvoltare durabilă, nici un plan de a atrage investitori pentru crearea locurilor de muncă, ceea ce este inadmisibil având în vedere potențialul orașului și dezvoltarea pe care o au orașe mai mici, precum Tăuții Măgherăuș. Comparația cu orașe gen Oradea, Alba Iulia sau Cluj e complet nerealistă.
Suntem mult în urmă. În schimb, avem panseluțe și concerte, unde ni se toacă banii atât de necesari infrastructurii, investițiilor, reabilitării. Parc de distracții, joacă și agrement, asta ne lipsea. Asta ne va construi inculpatul Cătălin Cherecheș. Iar suma cu care se va construi este exorbitantă, un milion de euro. Cum e posibil ca Baia Mare să nu atragă deloc fonduri europene, care sunt puse gratis la dispoziția noastră? Pentru că nu se pot fura? Oradea a atras deja 180 de milioane de euro doar fonduri europene nerambursabile, în timp ce adminstrația Cherecheș lasă clădirile din centrul istoric să se prăbușească. Orașele învecinate implementează deja conceptul de smart-city, iar noi stăm la cozi la buletine, la taxe și impozite în clădiri insalubre, cu geamuri sparte, neschimbate de pe vremea comunismului, unele într-un stadiu avansat de degradare.

Lasa un raspuns