Echipa naţională a României a urcat două poziţii şi se află pe locul 12, cu 1.086 de puncte, în ierarhia FIFA-Coca Cola, dată publicităţii, joi, pe site-ul oficial al forului mondial, aceasta fiind cea mai bună clasare a "tricolorilor" din august 2008, când erau pe locul 11.
Adversarele României din Grupa F a preliminariilor Euro-2016 ocupă următoarele locuri: Grecia – poziţia 24, cu 900 de puncte (urcare trei locuri), Irlanda de Nord – poziţia 42, cu 672 de puncte (urcare un loc), Ungaria – poziţia 43, cu 665 puncte (urcare trei locuri), Finlanda – poziţia 78, cu 446 de puncte (în staţionare) şi Insulele Feroe – poziţia 102, cu 318 puncte (urcare trei locuri).
În acest clasament, naţionala română este mai bine situată decât reprezentativa Italiei, locul 13, cu 1085 de puncte şi decât selecţionata Angliei, locul 14, cu 1.030 de puncte.
Selecţionata Germaniei se menţine pe prima poziţie în această ierarhie, urmată de Argentina şi Belgia, ultima urcând un loc.
Stiri de actualitate:
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
URCARE: România a urcat pe locul 12 în clasamentul FIFA, cea mai bună clasare din august 2008

Lasa un raspuns