Unii taie ilegal copaci crescuţi, alţii fură puieţi de arbori, destinaţi împăduririi.

Unii taie ilegal copaci crescuţi, alţii fură puieţi de arbori, destinaţi împăduririi.

Ieri seară, în jurul orei 23, 00, Poliţia Municipiului Baia Mare a primit o sesizare prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe 112, despre faptul că, dintr-o pepinieră silvică, situată pe strada Victoriei, din Baia Mare, mai multe persoane au încercat să fure puieţi de tuia dar au fost surprinse de paznicul care a reuşit să reţină pe una dintre acestea. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit identitatea celui în cauză, Marius C., de 21 de ani, din comuna Băseşti, care a recunoscut că, împreună cu alţi trei prieteni, au încercat să fure 48 de bucăţi de puieţi din specia tuia. Puieţii au fost recuperaţi în totalitate. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi identificarea tuturor suspecţilor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.