Peste 7.000 de migranți au fost reținuți marți de autoritățile din Ungaria pentru trecerea frauduloasă a frontierei în această țară, a comunicat miercuri poliția națională pe site-ul instituției, transmite MTI.
Totodată, împotriva unei persoane a fost deschis o anchetă penală pentru contrafacere de documente.
Marea majoritate a celor 7.081 de migranți pătrunși ilegal marți au intrat de pe teritoriul Croației și numai 8 pe la frontiera cu Serbia, închisă de la 15 septembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției ungare, Kristof Gal, la postul de știri M1.
De la începutul acestui an, un total de 373.490 de migranți au intrat pe teritoriul Ungariei în mod ilegal prin frontiera Schengen.
Poliția a deschis până acum anchete pentru trecerea frauduloasă a graniței împotriva a 703 de persoane, dintre care 22 sunt acuzate și de deteriorarea gardului de la frontieră.
În același interval, 176.388 de persoane au cerut azil în Ungaria, a indicat directorul adjunct al Biroului pentru Imigrație, Attila Kiss. Majoritatea solicitanților de azil au declarat că sunt sirieni, urmați de afgani.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
UNGARIA: Peste 7.000 de migranți, reținuți marți pentru trecerea ilegală a frontierei

Lasa un raspuns