Guvernul ungar va creşte taxa pe tranzacţiile financiare, redevenţa minieră şi o taxă specială pentru companiile de telecomunicaţii, măsuri prin care vizează evitarea redeschiderii procedurii UE de deficit excesiv împotriva ţării, a anunţat guvernul de la Budapesta, citat de cotidianul Portfolio. Comisia Europeană a recomandat la sfârşitul lunii mai încetarea procedurii de deficit excesiv împotriva mi multor state, între care şi Ungaria, iar decizia finală, considerată formală, va fi luată săptămâna aceasta de miniştrii de Finanţe din UE.
Taxa pe tranzacţiile financiare cu numerar, precum retragerile de bani, va fi dublată, la 0,6%, în timp ce pentru transferurile între conturile bancare va urca de la 0,2% la 0,3%, a anunţat, luni, ministrul Economiei, Mihaly Varga.
Redevenţa minieră va creşte de la 12% la 16%, iar contribuţia la asigurările de sănătate, de 6%, se va aplica şi veniturilor din dobânzi şi câştigurilor de capital.
Guvernul a introdus la mijlocul anului trecut o nouă versiune a taxei pentru companiile telecom. Aceasta prevedea ca operatorii de telefonie mobilă şi fixă să achite 2 forinţi (0,7 eurocenţi) pe minut de convorbire şi 2 forinţi pentru fiecare SMS/MMS. Plafonul taxei a fost stabilit la 400 de forinţi (1,4 euro) pe număr pentru apelanţi persoane fizice şi la 1.400 de forinţi (4,8 euro) pe număr pentru alte tipuri de abonaţi.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Ungaria creşte mai multe taxe, pentru a evita o eventuală reluare a procedurii de deficit excesiv

Lasa un raspuns