Unele jucării pot deteriora permanent sistemul endocrin al copiilor

Unele jucării pot deteriora permanent sistemul endocrin al copiilor

Uniunea Europeană a introdus, miercuri, măsuri stricte de siguranță pentru jucăriile pentru copii. Noile norme se adresează în special jucăriilor care conțin ftalați, produs chimic din plastic care a fost legat tot mai des de perturbările hormonale la copii și anumite substanțe ignifuge, care, potrivit Comisiei Europeane, pot deteriora permanent sistemul endocrin al copiilor. De asemenea, jucăriile vândute împreună cu produse alimentare vor trebui să fie ambalate separat.Noile reguli europene vizează adoptarea unor standarde mai ridicate de siguranța a jucăriilor, plasarea unei mai mari responsabilități asupra producătorilor și importatorilor, precum și consolidarea supravegherii piețelor naționale. Astfel, cele 27 de state membre, alături de producători, importatori și distribuitori vor fi responsabile pentru identificarea pericolelor și expunerea potentiala a produselor la copii.China este o sursă majoră de jucării destinate piețelor din UE, reprezentând 80% din totalul importurilor, însă există preocupări serioase cu privire la calitatea unor produse.Piața de vânzare cu amănuntul a jucăriilor tradiționale în UE a fost de 14,5 miliarde de euro (20.6 miliarde dolari) in 2009, industria jucăriilor de origine europeană constituind peste 25% din piața mondială de jucării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.