Un copil de un an şi o lună din Beiuş a murit, iar fratele său geamăn a ajuns în stare gravă la un spital din Oradea, de unde a fost transferat la Bucureşti, după ce s-au aflat cu familia în concediu în Bulgaria şi în nordul Moldovei, medicii suspectând infectarea cu un virus încă neidentificat.Potrivit medicilor de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, familia din Beiuş a petrecut o săptămână în staţiunea Nisipurile de Aur (Bulgaria), iar apoi a vizitat, timp de două zile, mănăstirile din nordul Moldovei, întorcându-se acasă marţea trecută. În aceeaşi seară, unul dintre copii a început să se simtă rău, având simptome de bronşită astmatiformă.
"Unul dintre micuţi a fost internat de urgenţă, miercuri, la Spitalul Municipal Episcop Nicolae Popovici din Beiuş, dar noaptea a făcut o criză de apnee şi un stop cardio-respirator. Resuscitat de colegii beiuşeni şi pregătit pentru a fi transferat la Spitalul Municipal din Oradea, copilul a mai făcut încă două stopuri cardiace şi a decedat joi noapte, în spitalul din Beiuş", a declarat, luni, medicul Ritli Ladislau de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea.
Conform acestuia, celălalt copil a început să manifeste aceleaşi simptome după câteva ore de la decesul fratelui său, părinţii solicitând intervenţia unui echipaj de ambulanţă, care l-a transportat de urgenţă la Oradea, unde a fost preluat la Compartimentul de Primire a Urgenţelor. De acest caz s-a ocupat o echipă medicală condusă de fostul ministru al Sănătăţii Ritli Ladislau, până la decizia transferării copilului, cu un elicopter, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.
"Copilaşul a fost adus într-o depresie respiratorie severă. Noi l-am ventilat de urgenţă şi am decis să-l transferăm la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, suspectând că, la fel ca şi fratele său decedat, a fost infestat cu un virus rar în timpul călătoriei", a declarat dr. Ritli Ladislau.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
Un VIRUS NEINDENTIFICAT face victime în România. Un copil a murit, iar altul este în stare gravă

Lasa un raspuns