Un tramvai al liniei 23 a deraiat în Capitală. Circulaţia tramvaielor în zonă, blocată aproape patru ore

Un tramvai al liniei 23 a deraiat în Capitală. Circulaţia tramvaielor în zonă, blocată aproape patru ore
Circulaţia tramvaielor 8, 23 şi 32 din Capitală a fost reluată după aproape patru ore de la accidentul în care un tramvai al liniei 23 a deraiat în sectorul 5, pe sensul dinspre Calea Rahovei spre Calea Ferentari, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.
Tramvaiele liniei 32 au fost primele care au început să circule pe Calea Rahovei, iar în jurul orei 15.00 a fost reluată şi circulaţia tramvaielor 8 şi 23, pe Calea Ferentari.
Potrivit lui Tobescu, accidentul care a dus la întreruperea circulaţiei s-a produs în jurul orei 11.00, când un tramvai al liniei 23 a ieşit de pe şine în intersecţia Calea Rahovei – Calea Ferentari. Nicio persoană nu a fost rănită, însă circulaţia tramvaielor 32, 23, 8 este blocată", a spus Tobescu.
Purtătorul de cuvânt al RATB a precizat că pentru transportul călătorilor, până la eliberarea liniei de tramvai, au fost înfiinţate două linii navetă de autobuze, una pe Calea Rahovei şi alta pe Calea Ferentari.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.