Un tânăr s-a îmbătat și a intrat cu mașina-n gard, iar un alt bărbat, beat și el, s-a rănit după ce a căzut de pe bicicletă

Sâmbătă, poliţiştii au fost sesizaţi să intervină pe strada 1 Mai din Vişeu de Sus, unde a fost rănit un biciclist. La faţa locului a fost identificat un bărbat de  41 de ani şi s-a constatat că pe fondul consumului de alcool s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a rănit. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot sâmbătă, poliţiştii au intervenit în Leordina, la un accident de circulaţie soldat cu avarierea unui autoturism şi distrugerea unui gard. Poliţiştii au constatat că un tânăr de 26 de ani a urcat în stare de ebrietate la volan, a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autoturismul în gard. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.