Ieri, 30.06.2011, poliţiştii maramureşeni au executat un Mandat European de Arestare, emis pe numele lui Nicoară M., zis Bândris, de 24 de ani, din Borşa. Mandatul a fost emis de către autorităţile franceze şi confirmat de către Curtea de Apel Cluj.
Autorităţile judiciare din Franţa îl urmăreau pe borşean pentru comiterea de furturi prin efracţie sau prin escaladare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, cel în cauză tocmai fusese pus în libertate, fiind eliberat condiţionat din penitenciar pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Stiri de actualitate:
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
Un tânăr din Borşa urmărit de autorităţile franceze pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, a fost arestat de poliţiştii maramureşeni

Lasa un raspuns