Un tânăr a ajuns la spital după ce căruța i-a fost lovită de o mașină

Accident, aseară, în Săliștea de Sus. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism dinspre Săcel înspre Moisei, din cauza vizibilității reduse a lovit o căruță care circula în acelaşi sens.   

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a căruțașului, un bărbat de 26 de ani, care a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul din Borșa, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cazul căruțașului aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.