Vineri, 3 februarie, ora 14,40, într-o curbă cu vizibilitate redusă, sub 50 m, pe D.J 186 care trece prin localitatea Strimtura a avut loc un eveniment rutier cu victimă. Eduard K., de 27 de ani, din Sighetu Marmaţiei, conducea dinspre Rozavlea o autoutilitară. În momentul în care efectua o curbă la dreapta, nu a reuşit să vadă la timp un alt autoturism, condus de către Ştefan P., de 19 ani, din Ieud, care era angajat în depăşirea neregulamentară a unei căruţe. În încercarea de a evita coliziunea frontală, Eduard K. a ieşit în decor, unde autovehiculul s-a ciocnit cu un stâlp de electricitate. În urma impactului, pasagerul dreapta faţă din autoutilitară, Cristian M., de 26 de ani, a suferit leziuni uşoare şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice. Cercetările continuă urmând a se lua măsuri legale.

Lasa un raspuns