Românul Emanuel Nicolescu, stabilit în SUA şi judecat într-un caz de violare de domiciliu cu sechestrare de persoane, a fost găsit vinovat, joi, de un tribunal federal, urmând să primească o pedeapsă care poate ajunge până la 50 de ani de închisoare.
Procesul a durat o săptămână, iar juriul a dat verdictul joi, după cinci ore de deliberări. Nicolescu, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit vinovat de tentativă de jaf, extorcare şi furt calificat. Sentinţa urmează să fie pronunţată la 14 iunie. În ultima zi a procesului, victima ultrajului, milionara Anne Bass, în vârstă de 70 de ani, a depus mărturie la tribunalul din New Haven, Connecticut, în timp ce acuzatul a refuzat să vorbească. Potrivit mărturiilor victimei, la 15 aprilie 2007 trei bărbaţi mascaţi cu cagule au pătruns în reşedinţa sa din South Kent, Connecticut, au legat-o pe ea şi pe partenerul său, pictorul Julian Lethbridge şi le-au cerut 8,5 milioane de dolari. Răspunzând că nu are bani în casă, atacatorii i-au legat pe cei doi şi le-au injectat o substanţă despre care au spus că este letală, iar dacă nu le spun unde sunt banii îi vor lăsa să moară. "Am fost sigură că voi muri şi mă gândeam la copiii mei", a declarat milionara în faţa juraţilor.MEDIAFAX
Stiri de actualitate:
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
Un român stabilit in SUA riscă 50 de ani de închisoare pentru violare de domiciliu

Lasa un raspuns