Un bărbat, angajat al Companiei de Apă Arad, a fost lovit, sâmbătă după-amiază, de o sticlă aruncată de către suporteri unguri din trenul cu care se întorceau spre Budapesta după meciul România – Ungaria, victima fiind transportată la spital.
Incidentul a avut loc în apropiere de municipiul Arad, în momentul în care trenul cu aproximativ 900 de suporteri unguri care se întorceau la Budapesta, după ce au participat la meciul România-Ungaria, a trecut pe lângă o echipă de jurnalişti care filma o avarie la reţeaua de apă a oraşului.
Potrivit martorilor, atât jurnalişti, cât şi angajaţi ai Companiei de Apă Arad, din tren a fost aruncată o sticlă în direcţia echipei care filma, însă reporterul s-a ferit, iar obiectul a lovit în cap un bărbat aflat lângă acesta.
"Suporterii erau zgomotoşi, fluturau steagurile Ungariei pe geamuri şi urlau, iar cineva a aruncat cu o sticlă", a relatat un martor.
Bărbatul rănit este angajat al Companiei de Apă Arad şi era la faţa locului pentru a evalua avaria din reţea.
El a fost rănit la urechea dreaptă, iar pentru scurt timp a avut pierderi de cunoştinţă. Colegii săi au sunat la 112, iar o ambulanţă a sosit la locul incidentului pentru a-l prelua, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Medicii afirmă că la prima vedere este vorba de o rană superficială, urmând ca bărbatul să fie investigat suplimentar.
Incidentul nu a fost raportat deocamdată la Poliţie, astfel că acest caz nu este cercetat.
"Dacă va fi depusă o reclamaţie de către victimă sau poliţiştii vor fi sesizaţi de către medici, se vor face cercetări", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Camelia Tuduce.
De asemenea, reprezentanţii Jandarmeriei Arad au arătat că nu au fost semnalate alte incidente legate de trecerea trenului cu suporteri prin judeţ, iar acest caz nu a fost raportat.
Trenul a ieşit din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, la ora 15.45, iar purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, a declarat că suporterii unguri nu au creat probleme în timpul efecutării formalităţilor şi controalelor documentelor de călătorie.
Totuşi, la plecarea trenului din Staţia CFR Curtici, câţiva suporteri au aruncat din vagoane cutii de bere, resturi alimentare şi ambalaje.
Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
Un bărbat a fost lovit de o sticlă aruncată din tren de suporteri unguri

Lasa un raspuns