VIDEO | Un amplu program de testare națională în ceea ce privește coronavirusul, la care se alătură și Maramureșul

Ministrul Sănătății anunță un program amplu de testare națională anti-coronavirus din 3 iunie. Ordinul pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalență a infecției SARS-CoV-2 pe teritoriul României a fost finalizat. Studiul va arăta în ce măsură populaţia ţării a trecut prin boală.

Potrivit unui comunicat al ministerului, studiul de seroprevalență va avea loc în perioada iunie – septembrie 2020. Studiul de seroprevalență va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă ”conjunctural” pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare județ pe durata perioadei de înrolare și care vor fi selectate cu pas de eșantionare. Vor fi persoane fără semne și simptome de boala infecțioasă, în conformitate cu prevederile legale și care își vor exprima consimțământul informat de participare la studiu

Direcțiile de sănătate publică vor selecta la nivelul fiecarui județ și a municipiului București un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu. Sunt laboratoarele proprii si/sau laboratoare externalizate ale spitalelor județene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienți neinternați, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1000 probe/săptămână sau peste 40000 probe/an)

Si Maramureșul se va alătura acestui program de testare națională. Potrivit primarului Horia Scubli astfel de terstări se vor face în orașele Baia Mare, Sighetu Marmației și Vișeu de Sus. În Sighet testarea se va face peste aproximativ o lună.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.