Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, va demisiona "în următoarele ore", a anunțat marți premierul Mateo Renzi, potrivit Reuters.
Napolitano a anunțat încă din 1 ianuarie că intenționează să demisioneze. "Sunt pe punctul de a demisiona, a demisiona după cum îmi permite Constituția", declarase șeful statului, în vârstă de 89 de ani, cu prilejul mesajului de Anul Nou, retransmis la televiziune. El a explicat cu acel prilej că vârsta sa înaintată face ca îndeplinirea atribuțiilor să fie din ce în ce mai dificilă.
Napolitano, care a spus de la început că nu-și va duce până la capăt al doilea mandat de șapte ani, le-a mărturisit unor prieteni că suferă de o serie de afecțiuni legate vârstă, care fac dificilă exercitarea funcției de președinte, relata recent cotidianul Corriere della Sera.
În aprilie 2013, Napolitano a cedat rugăminților din partea politicienilor aflați în dispută și a acceptat un al doilea mandat — lucru fără precedent — în încercarea de a pune capăt unei situații haotice, de impas, provocată de alegerile din februarie din același an.
După alegerea sa, el a adus o oarecare stabilitate politică în țară, desemnându-l pe Enrico Letta (Partidul Democrat, de centru-stânga) să formeze un guvern de largă coaliție. Letta a demisionat în februarie 2014, după ce-a pierdut șefia partidului, în favoarea actualului șef de guvern Matteo Renzi.
Șeful statului italian, care este ales de către parlament, are largi puteri politice. El poate să numească șeful de guvern, să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate.
Printre potențialii succesori ai lui Napolitano se numără Romano Prodi, fost prim-ministru și președinte al Comisiei Europene, precum și fostul premier Giuliano Amato. Amândoi au fost în trecut candidați la președinția Italiei.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI de proiecte pentru Bursa Dr.Julius Morar(Mandel) 2026-2027
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
ULTIMĂ ORĂ: Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, va demisiona "în următoarele ore", anunță premierul Renzi

Lasa un raspuns