VIDEO|ULTIMA ORA | 3 copii au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni în Sighetu Marmației

Trei copii au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni din Sighetu Marmației. În urma impactului copii au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Potrivit oamenilor legii șoferul nu i-a văzut pe copii fiind orbit de soare.

Evenimentul rutier s-a produs în această dimineață în jurul orei 7:30 la intersecția străzilor Gheorghe Doja cu Mihai Eminescu din municipiu.

”La fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani din Oradea, a condus un autoturism pe strada Gheorghe Doja, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a accidentat trei pietoni cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani din municipiu. În urma impactului copii au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, a declarat Anca Pop, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.

Cei trei copii au fost transportați la Spitalul Municipal Sighetu Marmației unde le-au fost acordate îngrijiri medicale. Una dintre victime a fost transferată la Baia Mare pentru investigații medicale suplimentare.

”Am avut trei victime de accident rutier, fetița în vârstă de 8 ani care va fi trimisă la Baia Mare pentru supraveghere prezentând un traumatism cranio-cerebral acut închis, o bosă epicraneană și o contuzie de genunchi stâng. Fetița este în stare bună, stabilă dar este trimisă în Baia Mare pentru supraveghere. Celelalte două victime vor fi supravegheate la domiciliu de către părinți prezentând traumatisme craniene minore și contuzii la nivelul membrelor superioare și inferioare. Starea celor 3 copilași este stabilă în momentul de față, sperăm să se termine totul cu bine”, precizat Gelu Moyș, medic specialist CPU Sighet.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.