Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a înfiinţat Centrul de prevenţie Covid-19 şi alte boli infecţioase, care va funcţiona în cadrul programului UBBMed (Postgraduate Progam for Bio-Behavioral Integrative Medicine).
Cu o investiţie iniţială de aproximativ 1.000.000 de lei, din fonduri nerambursabile şi proprii, care va fi ulterior completă în funcţie de activităţile derulate, obiectivul general al centrului îl reprezintă creşterea capacităţii de gestionare a crizelor sanitare, prin diminuarea riscului de propagare a infecţiilor în cadrul comunităţii UBB, precum şi asigurarea condiţiilor de adecvare a strategiei instituţionale de prevenire a transmisiei în masă a infectării în cadrul comunităţii academice.
Pentru atingerea obiectivului general, centrul va fi dotat cu echipamente de protecţie şi dispozitive medicale, iar în cadrul acestuia (şi în relaţie cu alte unităţi din programul UBBMed şi cu parteneri internaţionali) vor fi desfăşurate activităţi educaţionale, de cercetare-dezvoltare-inovare şi de relaţie cu societatea.
Centrul este o unitate academică ce va folosi date şi evidenţe ştiinţifice pentru a formula strategii şi proceduri, dar în acelaşi timp se va baza şi pe cercetările conduse de comunitatea academică din UBBMed.

Lasa un raspuns