TV Sighet, Sighet FM, Maramedia.ro – un proiect durabil, stabil, care va dăinui în Sighet

TV Sighet, Sighet FM, Maramedia.ro – un proiect durabil, stabil, care va dăinui în Sighet

În toţi aceşti ani ne-am dedicat dumneavostară, ascultătorilor, telespectatorilor şi cititorilor noştri. Vă mulţumim pentru fidelitatea cu care ne ascultaţi, urmăriţi şi citiţi şi vă promitem că pentru dumneavoastră vom încerca să fim mai buni şi mereu în slujba infromării clare, concise , obiective!Mesajul vi-l transmitem noi,  echipa TV Sighet, Sighet FM.
Gheorghe Paul Szaniszlo, directorul general transmite şi el un mesaj echipei acum, la ceas aniversar
:„TV Sighet s-a născut în urmă cu trei ani de zile pentru a demonstra că şi Maramureşul Voievodal poate avea o televiziune locală, construită prin forţe proprii. Mulţi nu ne dădeau mari şanse la început. A fost greu, dar am reuşit să ajungem iată la cea de-a treia aniversare şi continuăm. Ceea ce facem , facem în primul rând pentru telespecatorul nostru . Tv Sighet a fost în mijlocul evenimentelor, va fi şi în continuare. Nu e lucru uşor să fii tot timpul alert, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, pregătiţi pentru orice fel de eveniment. Cel mai important lucru pentru o televiziune, pentru un trust media este să ai credibilitate. Şi noi ne-am câştigat-o în aceşti trei ani de zile.  Trăiesc un sentiment de împlinire, dacă am suprvieţuit trei ani de zile, înseamnă că am făcut un lucru durabil, stabil, care va dăinui în Sighet. Avem o echipă bine sudată, care pune mult suflet în tot ceea ce fac. Meseria de jurnalist se face în primul rând cu pasiune, presupune multe sacrificii, dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Au fost ani frumoşi, cu oameni frumoşi, În fiecare zi venim la serviciu pregătiţi pentru a face faţă provocărilor de zi cu zi”
Acum patru ani de zile lua naştere un proiect nou,ambiţios, un proiect care aduce un plus de vitalitate şi vigoare în municipiul nostru. În cei patru ani de zile Sighet FM a fost frecvenţa cea mai ascultată în Maramureşul Istoric, transmiţând zilnic în eter cele mai proaspete informaţii, cele mai noi ştiri din lumea mondenă, cele mai cunoscute hituri muzicale. De acest proiect s-a ocupat în mare parte Atilla Kantor, director executiv. „Patru ani de Sighet FM în care ne-am format ca o mare familie şi cred că în fiecare minut, în fiecare oră în care un radioascultător ascultă frecvenţa 89, 3 FM, acesta este deja prietenul nostru şi pot chiar să spun că a intrat în familia noastră. ”
Veterana echipei TV Sighet, Ioana Popovici, imaginea de astăzi a televiziunii, fiind cea care vă prezintă ştirile în fiecare seară de la ora 18:00, dar e şi vocea radioului,
dând glas ştirilor Sighet FM, pentru Ioana Popovici, locul de muncă a devenit a doua ei familie.”Fiind o fire mai timidă, am ales jurnalismul tocmai pentru a reuşi să-mi înving această timiditate. Acum, aici, mă simt în elementul meu. În timpul facultăţii am interacţionat cu oameni care lucrau la un post de radio naţional. Ei m-au descoperit şi mi-au dat încredere în mine. Mi-au spus că am o voce bună de radio, aşa că, iata-mă azi, prezint ştirile zi de zi la Sighet Fm, dar şi seara la TV Sighet. Voi merge în continuare pe acest drum pe care mi l-am ales şi doresc şi eu întregii echipe şi instituţii ani mulţi de viaţă împreună. ”
O voce caldă şi mereu aproape de radioascultătorii noştri, prezentă de patru ani de zile pe 89, 3 FM este cea a Alexandrei Drimuş sau „Zurlia de Serviciu”. În fiecare weekend ascultaţi Hituri de Top culese şi alese de Ale, cum o alintăm noi. „Vă mulţumesc tuturor radioascultătorilor noştri, pentru că vouă vi se datorează aniversarea noastră de patru ani. Pentru mine Sighet FM e cel mai bun prieten, e familia mea. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, mai mult timp petrecem aici, decât acasă. Sighet FM e şi vocea ascultătorului, nu doar a nostră, cei de la microfon. ”Alexandra Drimuş realizează şi emisiunea „Hai, Hui prin Maramureş.”

O voce consacrată deja pe 89, 3 fm, vocea lui DJ Adi Orga. De patru ani în FM alături de radioascultătorii frecvenţei Sighet FM. „Am pornit mai timid pe acest drum acum patru ani de zile, dar am crescut frumos împreună, aici pe 89, 3 FM. În aceşti patru ani de zile am încercat să le aduc celor care ne ascultă cele mai interesante şi noi ştiri , cele mai în vogă piese muzicale şi am încercat să-i ţinem mereu aproape de noi, pe radioascultătorii noştri, aşa cum este şi sloganul postului de radio Sighet FM „Mereu alături de tine!”. Adi Orga este şi realizatorul emisiunii „Cântec, Joc şi Voie Bună”, difuzată în fiecare vineri seara la TV Sighet.
Prezentator de ştiri, reporter, om de redacţie şi realizatorul emisiunii „Viaţa la extrem”,  Andreea Marcsuk e alături de TV Sighet şi Sighet FM de doi ani şi jumătate. „Eu pot să spun că m-am format ca jurnalist în redacţia TV Sighet şi Sighet FM. Am prezentat ştirile pe radio, am fost reporter de teren, prezentator de ştiri şi acum mă ocup mai mult de site-ul maramedia. Am prins din mers această meserie, pe care nu bănuiam vreodată că o voi practica, dar a devenit un microb fără de care nu mai pot trăi.”
De doi ani de zile, în echipa TV Sighet a intrat şi Narcisa Maghiari. A preluat la început grupajele de ştiri  Sighet FM, apoi a fost editorul care a supervizat calitatea materialelor redactate care au intrat în grupajele informative, pe radio sau pe TV. Ca redactor şef pregăteşte acum împreună cu echipa de la ştiri agenda setting a fiecărei zile, asumă priorităţile redacţiei şi a ştirilor care intră în grupajul informativ. Alegem împreună unghiul de abordare şi stabilim strategia de colaborare cu sursele cele mai apropiate, din toate domeniile. E un jurnalist care răspunde zilnic şi provocărilor jurnalistice din teren. „Pentru mine TV Sighet, Sighet FM este mai mult decât un loc de muncă. E o pasiune, o împlinire pentru că fac ceea ce îmi place. Aici e locul în care ne formăm ca oameni, ca profesionişti. Există zilnic o doză de stres, iar timpul e cel mai mare duşman al jurnalistului. Dar acestea sunt inerente unei activităţi care implică multă muncă, multă responsabilitate. Avem însă şi multe satisfacţii atunci când realizăm că avem puterea de a face bine, de a schimba lucrurile în bine în comunitatea în care trăim.”
Delia Negrea este cea care vă transmite în fiecare seară din studioul emisiunii „Dedicaţii Populare” cele mai călduroase mesaje muzicale, alese din repertoriul folclorului maramureşean.„Mă bucur că lucrez la TV Sighet, că am ocazia să fiu alături de această echipă minunată. Le mulţumesc din suflet şi telespectatorilor care sunt alături de mine, în fiecare seara de la ora 19:00, doar aici la TV Sighet.”
Mario Dunca, Vocea Oraşului Tău, este una dintre vocile pe care le ascultaţi zilnic pe 89, 3 FM. „Îmi place mult ceea ce fac şi îmi place că pot transmite pe calea undelor o stare de bine prin vorbe şi prin muzică”.
Panni Pongracz realizatoarea emisiunilor în limba maghiară, pe FM , dar şi pe TV e încântată de experienţa trăită în echipa TV Sighet şi Sighet FM „E minunată experienţa de a lucra în această redacţie. E un colectiv extraordinar.Eu cred că reuşesc prin intermediul acestor emisiuni să reprezint şi comunitatea maghiară din Maramureş.”De doi ani de zile, în fiecare miercuri de la ora 21:00, Panny este alături de dumneavoastră cu emisiunea  HANGULATVÁLTÁS, difuzată în reluare duminică dimineata de la ora 9:00. Joi seara de la ora 20:00, Panni, împreună cu Annamaria Bobrovszky realizează  pentru vorbitorii de limbă maghiară emisiunea MÁRAMAROSI VISSZHANG (Ecou Maramuresan în traducere), în reluare sâmbăta de la ora 17:00.
 Din întreaga echipă, doar o parte apar în faţa dumneavoastră. Restul echipei se află în spatele camerei de luat vederi. Ei sunt echipa tehnică care munceşte să aducă în faţa telespectatorilor produsul media finit. Ei sunt Florin Mariş şi Alexandru Aldea sau Teddy şi Sandu. Vorbele şi mai ales acelea rostite în faţa camerelor de filmat îi intimidează puţin. Deh, nu aceasta e misiunea lor în redacţie, dar au ţinut şi ei să adreseze un mesaj de „La mulţi ani!”
Inginer de profesie, Teddy explică puţin care este rolul unui editor de imagine într-o redacţie de ştiri„Noi suntem editori de imagine. Tot ce se filmează pe teren, trece apoi prin mâna noastră. Montăm cadru cu cadru şi dăm valoare ştirii, în rest, e frumos că suntem cu toţii tineri, ne înţelegem foarte bine.”Bine, pe lângă asta, Teddy se mai ocupă şi de tot ce înseamnă materiale promo şi editează o parte din emisiunile marca TV Sighet.
La început cameraman în redacţia TV Sighet, Sandu Aldea este acum mâna dreapta a ştiriştilor. La el ajung toate materialele filmate pe teren şi el e cel care dă forma finală a montajului video a ştirilor care intră în fiecare seară în grupajul informativ de la ora 18:00. Tot el se ocupă şi de montarea mai multor emisiuni din grila de programe. Acum, la ceas aniversar împărtăşeşte şi el puţin din experienţa lui „E adevărat, de la primul cablu care s-a tras aici, am fost prezent şi eu. La început a fost mai greu, dar apoi, ne-am consolidat ca echipă şi treaba a început să meargă mult mai bine. Toţi suntem buni pe domeniul nostru, dar nu mai lucrasem niciodată într-o redacţie de ştiri. ”
Proaspăt absolventă de jurnalism, Ioniţa Ilieş,  cea mai nouă colegă a noastră,  a venit în redacţie cu forţe proaspete şi e pregătită oricând să răspundă la orice provocare jurnalistică.”A fost un pic mai greu la început pentru mine, dar am reuşit să mă integrez repede în echipă. Cel mai important la această meserie e să fim aproape de comunitatea în care trăim, să informăm cât mai corect şi prompt telespectatorii, radioasculătorii şi cititorii noştri.”
O imagine face cât o mie de cuvinte, spune manualul de jurnalism. De aceea, rolul cameramanilor noştri, e esenţial în reuşita unei ştiri.
Dinu Vlad, Tivadar Adrian, Laber Wilhelm, Şanta Sorin și Vasile Iusco sunt oamenii din spatele camerelor de filmat. Ei dau imagine ştirilor culese de reporteri.
Mereu conectat la cele mai proaspete ştiri, activ şi preocupat de reuşita demersului jurnalistic, Adi Tivadar, cameraman mai bine de trei ani la TV Sighet, dar şi DJ pe radio la debutul postului Sighet FM  spune acum la ceas aniversar că „a fost o plăcere să lucrez aici, cu echipa TV Sighet, m-am maturizat aici şi am învăţat foarte multe lucruri noi şi am cunoscut foarte mulţi oameni. Multe aniversări frumoase de acum încolo!”
Cum e să lucrezi în redacţia TV Sighet, Dinu Vlad „Am învăţat mult de când sunt aici la TV Sighet. Îmi place că sunt multe provocări, le simt zilnic şi în regia tehnică şi pe teren atunci când filmez alături de colegele mele de la ştiri. La mulţi ani Tv Sighet, Sighet FM , Maramedia. Cât mai mulţi ani de azi înainte!”
„Dacă faci o muncă cu plăcere, nimic nu ţi se pare prea greu. Mie chiar îmi place munca de teren”, spune şi Willie.
 „Pitici cu lipici”, „Poveste de noapte bună”au devenit proiecte realizabile la TV Sighet datorită implicării active ale celor două colege Ileana Berci şi Liliana Vîrsta si a cameramanului si editorului video Vasile Iusco. De doi ani nu au lipsit nicio săptămână de pe micul ecran. „Mi-aduc aminte că la început, emoţiile erau foarte mari şi cu cât ne străduiam mai mult să ne concentrăm şi să nu facem bâlbe, cu atât se întâmpla mai des să ne bâlbâim. Am reuşit să trecem cu haz peste toate acestea, pentru că  tot ce facem noi aici, facem din tot sufletul”, spune azi, Ileana Berci. „Pentru mine, realizarea acestor emisiuni a  fost un vis împlinit. Noi care lucrăm cu copiii ştim cel mai bine că ce le lipseşte cel mai mult copiilor noştri sunt poveştile nemuritoare. Aşa că iată, am dat curs acestui proiect şi azi se bucură de succes în rândul prichindeilor, dar şi a adulţilor”, spune Liliana Vîrsta.
Ileana Berci realizează şi eminiunea „Oameni, locuri, fapte şi tradiţii” împreună cu cel mai vechi membru al echipei TV Sighet, Vasile Iusco.
Renata Bota, colega noastră extraspecială, „fata de pe scaunul roşu” a fost încă de la început aici. Directul pe calea undelor l-a cunoscut încă din primul an cu emisiunea „Weekend extraspecial”. Acum este realizatoarea unei emisiuni tot de weekend, „Viaţa are gust”, la TV Sighet. Pofticioasă din fire, se declară un taur gurmand, Renata a ales singură titlul emisiunii. Condimentată, relaxantă, dinamică emisiunea Renatei  este una dintre cele mai longevive emisiuni din grila de programe. „Nu este o emisiune culinară, dar este o emisiune cu subiecte care sunt digerate cu mare plăcere de publicul nostru. Emisiunea chiar asta vrea să sublinieze, că viaţa este frumoasă. Prezint aici oameni frumoşi, cu întâmplări inetresante, poveşti spectaculoase.  ”
Oana Dulf, Onutza noastră dragă, corespondentul nostru din Baia Mare s-a alăturat echipei  în urmă cu doi ani de zile. „Am găsit aici o echipă unită , mereu aflată în slujba telespectatorilor şi care îşi dă interesul zi de zi să aducă în casele dumneavostră cele mai bune ştiri şi emisiuni. Cei doi ani de zile au trecut extrem de repede, fiecare zi a fost diferită, cu oameni noi şi subiecte diverse. Au fost foarte multe provocări cărora le-am făcut faţă cu brio, iar astăzi suntem aici pentru a vă mulţumi, vouă telespectatorilor, radioascultătorilor şi cititorilor noştri că aţi rămas alături de noi. La mulţi ani vouă, la mulţi ani TV Sighet, Sighet FM, maramedia.ro .”
O nouă emisiune marca TV Sighet a fost introdusă în grila de programe. Realizată de către binecunoscuta interpretă de muzică populară, Măriuca Verdeş, emisiunea este difuzată o dată pe săptămână şi aduce pe micile ecrane, în faţa dumneavostră, invitaţi speciali, care înseamnă ceva pentru Maramureşul Istoric. Menită să valorifice tradiţia maramureşeană, „Zestrea Maramureşului” prezintă telespectatorilor oameni de seamă ai acestei zone, oameni care au ceva de spus sau de arătat. Iniţiativa a pornit de la ideea de a promova tradiţia din acest colţ de ţară. Aşa se face că în fiecare zi de sâmbătă, începând de la ora 15:00, iubitorii de tradiţii populare sunt invitaţi să urmărească o emisiune pe gustul lor, cu invitaţi de excepţie, într-o ambianţă reprezentativă.
Tamara Ionescu, agent vânzări la TV Sighet este în echipă noastră de la începutul, începutului. „Sunt privilegiată să lucrez aici. Zilnic vine foarte multă lume aici, la biroul de anunţuri,unii pentru anunţuri, mulţi însă vin să-şi spună problemele cu care se cofruntă . Aici la TV Sighet găsesc oricând un sfat bun, le transmit fetelor de la ştiri solicitările cu care vin şi multe probleme se rezolvă prin implicarea noastră. Niciodată nimeni n-a plecat din biroul nostru acasă fără un răspuns, o soluţiae la problema lor. „
Mirela Buftea, acum purtător de cuvânt la Primăria Sighet este în continuare alături de foştii ei colegi. Colaborăm zilnic şi a rămas cu sufletul alături de noi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.