Cândva renumită pentru turismul din zonă şi pentru băile sărate binefăcătoare, comuna Ocna Şugatag se luptă azi să mai păstreze din puţinii turişti care vizitează zona. În această perioadă puţini sunt cei care tranzitează staţiunea balneoclimaterică. Motivul? Simplu, lipsa banilor spune primarul comunei, Mihai Ivasiuk. De la începutul sezonului şi până acum numărul turiştilor care au trecut prin Ocna Şugatag a scăzut considerabil comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Comuna Ocna Şugatag este menţionată documentar pntru prima dată în anul 1355, fiind un loc important de extragere a sării. O dată cu încetarea exploataţiei, apele s-au infiltrate şi au provocat prăbuşirea tavanului minei şi astfel au apărut lacurile cu apă sărată pentru care localitatea este renumită. Momentan lacurile, dar şi pensiunile din zonă care s-au dezvoltat de-a lungul timpului sunt o sursă de atracţie pentru turişti, dar din păcate aceştia sunt tot mai puţini de la an la an.
“Foarte puţină lume a vizitat comuna Ocna Şugatag până acum, de când a început sezonul. Motivul nu-l cunosc, ori lumea aşteaptă se se termine examnele, ori nu sunt bani şi lumea stă acasă şi mănâncă salată verde” este de părere primarul comunei, Mihai Ivasiuk.
Primăria a reuşit în acest an să asfalteze drumul de acces către zona lacurilor, cea mai tranzitată de turişti. Se are în plan de asemenea şi amenjarea unui traseu montan pentru biciclete, existând interes în acest sens din partea investitorilor privaţi.
“Am asfaltat drumul până la cele trei obiective dintre lacuri. Deocamdată căutăm şi alternative pentru staţiune, asta înseamnă marcaje făcute pentru trasee montane, cicloturism. Există deja câteva pensiuni care deţin biciclete pentru cicloturism” a mai adăugat primarul Mihai Ivasiuk.
De curând în comună au început lucrările la nou grădiniţă. Chiar azi au fost bătuţi ţăruşii pentru începerea lucrărilor la noua instituţie. Alte investiţii pe care primăria le are în plan este înfiinţarea unui centru de informare turistică. Acesta va fi un pas important pentru încercarea de revigorare a turismului în această zonă.
“Astăzi s-au bătut ţăruşii pentru noua grădiniţă din Ocna Şugatag. Tot astăzi s-a semnat anunţul pentru validarea cererii făcute pentru înfiinţarea centrului de informare turistică, un alt pas pentru dezvoltarea zonei. Astfel turiştii vor putea afla informaţii despre pensiunile din comună, despre locurile de cazare şi preţurile practicate de către cei care deţin pensiuni” a mai declarat primarul comunei Ocna Şugatag.
Zona este cunoscută chiar şi pe plan mondial, fiind ştiut faptul că în satul Breb, ce aparţine de Ocna Şugatag, priţul Charles de Wales a achiziţionat mai multe proprietăţi cu case vechi, tradiţionale maramureşene. Exemplu său a fost urmat şi de alţi străini care la rândul lor au cumpărat case şi terenuri în zonă, cunoscută pentru sălbăticia şi frumuseţea ei.

Lasa un raspuns