Trei tineri au fost arestaţi preventiv după ce au furat peste 800 de metri de cabluri care alimentau cu energie electrică semafoarele rutiere de pe unele străzi din Sectorul 5, punând în pericol grav siguranţa traficului rutier, informează, sâmbătă, Poliţia Capitalei. Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, au fost opriţi şi legitimaţi vineri, pe o stradă din Sectorul 5, după ce poliţiştii au văzut că aveau asupra lor mai multe cabluri, a precizat Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.
"Deoarece exista suspiciunea că bunurile ar fi putut proveni din comiterea unei infracţiuni, poliţiştii bucureşteni i-au oprit şi legitimat pe cei trei tineri şi i-au condus la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru clarificarea situaţiei de fapt, întrucât aceştia nu au putut dovedi provenienţa cablului", potrivit sursei citate.
Anchetatorii au stabilit că cei trei tineri ar fi furat, în repetate rânduri, peste 800 de metri de cabluri subterane care alimentau cu energie electrică semafoarele din zona străzii Năsăud şi de pe Calea Ferentari. Unele cabluri electrice furate ar fi fost vândute de cei trei tineri la centrele de colectare a fierului vechi, fiind produs astfel un prejudiciu de peste 17.000 de lei.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
Trei tineri au furat 800 de metri de cabluri electrice care alimentau semafoare din Capitală

Lasa un raspuns