Trei incendii la sfârșitul săptămânii trecute în Maramureș

Pe parcursul weekendului, pompierii maramureșeni au desfășurat 19 misiuni, din care trei au fost la incendii, iar una privind asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. 

Sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 16.00, două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, au acționat la localizarea și stingerea unui incendiu semnalat într-o gospodările din localitatea Șișești. Au ars elemente de mobilier, o ușă din lemn și două geamuri dintr-o cameră. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, la un comutator.

Duminică, 16 ianuarie, un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare a intervenit la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o bucătărie de vară a unei gospodării de pe strada Blidari, din municipiu. Au ars circa 11 metri pătrați perete din scândură. Incendiul
s-a declanșat, cel mai probabil, din cauza coșului de fum neizolat termic față de materialele din jur.

Tot duminică, în jurul orei 19.00, un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației a intervenit într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Unirii din municipiu, după ce o locatară a anunțat că locuința ei este inundată cu fum de la soba unui vecin. Pompierii au aerisit apartamentul și s-au asigurat că nu este vorba despre un incendiu.

În aceeași seară, în jurul orei 19.30, două echipaje de stingere ale pompierilor militari băimăreni au intervenit la un incendiu semnalat într-o gospodărie din localitatea Ilba. A ars funinginea din coșul de fum necurățat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.