Trei accidente, dintre care unul mortal

Pompierii maramureșeni au intervenit în cazul a trei accidente. O persoană a murit, iar altele au fost rănite.

Ieri, militarii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit cu două echipaje de pompieri și două SMURD în localitatea Cătălina, după ce un autoturism s-a izbit de un stâlp de electricitate (foto mare). În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital cu răni ușoare.

Garda de Intervenție Borșa a fost solicitată să intervină în cazului unui accident rutier produs în Moisei. Pompierii au intervenit cu un echipaj și o ambulanță SMURD, alături de două ambulanțe SAJ. Din păcate, în urma accidentului o persoană a decedat, iar două au fost transportate la spital.

Astăzi dimineată, în jurul orei 06:00, în localitatea Mogoșești, un autoturism a lovit un cal aflat pe carosabil. Au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Șomcuta Mare (foto stânga) cu două echipaje de pompieri și două ambulanțe SMURD. În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată și a fost scoasă din autoturism de către pompierii militari. În total, trei persoane au fost asistate medical și transportate la spital.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.