Românii sunt împrumutaţi de bănci pentru a prinde un loc în faţă la oferta de listare a Romgaz. Oferta Romgaz, cea mai mare listare din istoria bursei, a stârnit mare rumoare în piaţa financiară, iar câteva bănci sunt dispuse să îşi finanţeze clienţii premium pentru a cumpăra cât mai multe acţiuni în ofertă.
La mijloc sunt 370 milioane de lei pentru ca tranşa de acţiuni alocată micilor investitori să fie subscrisă. Aceasta este de departe cea mai mare ofertă de acţiuni făcută vreodată de o companie publicului larg din România.
Potrivit unor surse din piaţă, BCR, BRD şi Banca Transilvania ar acorda finanţări pe termen scurt de tip „leverage“ clienţilor cu conturi de tranzacţionare de valori mari pentru a subscrie la oferta Romgaz.
Finanţarea acordată clienţilor premium poate ajunge până la de trei ori valoarea portofoliului de acţiuni al clientului, în cazul BCR.
Clientul trebuie să returneze banii pe 6 noiembrie când are loc decontarea tranzacţiilor din oferta Romgaz, potrivit unor surse din piaţă.
Nu orice client poate primi o astfel de finanţare, condiţiile impuse sunt extrem de stricte, iar clientul trebuie să aibă un istoric bun al tranzacţiilor pe bursă, fără nicio decontare eşuată şi să aibă o situaţie financiară bună.
Acest tip de finanţare îi permite clientului să primească pachetul de acţiuni dorit în cazul în care există subscrieri mai mari pe tranşa de retail decât acţiunile scoase la vânzare. Brokerii se aşteaptă ca tranşa de retail să fie subscrisă de până la de două ori, fapt ce ar însemna ca investitorii să depună ordine de cumpărare pentru acţiuni Romgaz în valoare de peste 700 milioane de lei (160 mil. euro).
După primele trei zile de ofertă, investitorii au subscris acţiuni de 184 milioane de lei (42 mil. euro).
De exemplu, dacă tranşa de retail este subscrisă de două ori, iar un investitor are bani să cumpere 10.000 de acţiuni, atunci va primi doar 5.000 de acţiuni. În cazul în care respectivul client ia o finanţare de la bancă pentru încă 10.000 de acţiuni, atunci el se asigură că va primi cele 10.000 de acţiuni pentru care are bani proprii. Oricum, pentru că subscriu la preţul maxim de 32 lei, investitorii mici îşi primesc până la un sfert din bani înapoi pentru că estimările sunt că preţul final de ofertă va fi apropiat de pragul minim de 24 lei/acţiune pentru că investitorii instituţionali sunt cei care stabilesc preţul final din ofertă, iar aceştia nu sunt dispuşi să cumpere la preţul maxim. Investitorilor instituţionali, din care fac parte băncile şi fondurile de investiţii străine şi locale, le sunt alocate 85% din acţiunile din ofertă, iar fondurile trebuie să vină cu cel puţin 1,1 miliarde de lei.
„Se practică acest tip de finanţare pentru ca clienţii să nu fie nevoiţi să vândă din acţiunile pe care le deţin în portofoliu pentru a face rost de bani pentru oferta Romgaz“, a spus un broker.
„Am fi vrut să oferim şi noi această facilitate dar, după părerea noastră, statutul de membru în consorţiul de intermediere nu ne permite conform legislaţiei MiFID“, a spus Dana-Mirela Ionescu, preşedintele casei de brokeraj Raiffeisen Capital &Investment, unul dintre intermediarii ofertei alături de BCR, Erste şi Goldman Sachs.
Oferta Romgaz este cea mai mare din istoria bursei, iar statul vrea să strângă între 315 şi 411 milioane de euro de la investitori de pe bursă pentru 15% din capitalul companiei care deţine jumătate din rezervele de gaze naturale ale României. De marţi 22 octombrie, când a început oferta Romgaz, tranzacţiile pe bursă au scăzut puternic, iar indicii bursieri s-au decuplat de la evoluţia pieţelor externe, investitorii având ochi doar pentru oferta Romgaz. Mulţi dintre aceştia au vândut din acţiunile de pe bursă pentru a face rost de bani pentru ofertă, fapt ce a dus la scăderi ale cotaţiilor acţiunilor în ultimele zile.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
TRANZACŢII AVANTAJOASE: Bancherii dau împrumuturi clienţilor „premium“ ca să cumpere acţiuni Romgaz

Lasa un raspuns