TRAGEDIE: Un biciclist în vârstă de 48 de ani a fost accidentat mortal de un autoturism

TRAGEDIE: Un biciclist în vârstă de 48 de ani a fost accidentat mortal de un autoturism

 Un grav accident de circulație s-a produs ieri seară în localitatea Vișeu de Sus. Un biciclist în vârstă de 48 de ani a fost accidentat mortal de un autoturism. 

Biciclistul se deplasa în aceeași direcție de mers cu autoturismul, moment în care a fost lovit în plin. Medicii de pe ambulanță au incercat să salveze viața bărbatului, însă fără succes. La volanul autoturismului care l-a accidentat pe bărbat se afla un medic pensionar din Vișeu de Sus.
"În jurul orei 19.50, un bărbat în vârstă de 78 de ani, din localitate, a condus un autoturism pe DN 18. El a surprins şi accidentat mortal un biciclist în vârstă de 48 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie şi purta îmbrăcăminte fluorescent reflectorizantă. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Dumitriţa Rus.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.