Trei români au murit şi alți șase au fost răniţi, în urma unui grav accident petrecut în Ungaria. Toate cele nouă victime erau pasageri într-un microbuz care se îndrepta spre România. Printre persoanele decedate se afla și o sigheteancă.
Accidentul s-a produs la doar cativa kilometri de Oradea. Microbuzul în care se aflau românii s-a ciocnit cu un TIR iar impactul a fost atât de violent, încât trei dintre pasageri au murit pe loc.
O sigheteancă și-a pierdut viața în teribilul accident. Acesta era asistentă la Spitalul Municipal Sighet și avea 2 copii. De când s-a aflat tragica veste, pe pagina ei de socializare au fost postate zeci de mesaje de condoleanțe.
“Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odineasca în pace. De acolo de sus să veghezi asupra copilașilor tăi dragi. Dumnezeu să le mângâie sufletele lor și a celor apropiați rămași în mare suferință…. ne vei lipsii mereu”.
“Ramas bun draga Lacrimioara…Din tot ceea ce a fost rămâne doar o singură întrebare, de ce?… Odihnă veșnică, “ au fost câteva dintre mesajele de condoleanțe postate pe o rețea de socializare.
Dintre cei șase răniti, doi sunt în stare grava, toți fiind transportați la spitale din Debretin. Coformt știrilor PROTV, medicii români țin legătura cu cei din Ungaria și dacă se va decide că răniții pot fi transferați în țară, atunci vor fi trimise ambulanțe din Oradea, să îi preia. Potrivit site-ului poliției maghiare, accidentul a avut loc în jurul orei 11:00 și există semne că șoferul microbuzului ar fi adormit la volan.

Lasa un raspuns