Vremea a fost în general frumoasă, dar deosebit de rece la începutul intervalului. Cerul a fost temporar noros. Vântul a suflat slab, la moderat. Stratul de zăpadă măsura, aseară, 80 cm la Cavnic Temperaturile maxime au fost cuprinse între 2 grade Celsius şi 4 grade Celsius.
Circulaţia rutieră este asigurată şi se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate sectoarele publice de drumuri publice din judeţ.
Conducătorii care se deplasează pe sectoarele de drumuri naţionale întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm pe carosabilul DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km 180). Celelalte sectoare de drumuri naţionale au carosabilul parţial umed, cu excepţia DN 18, la Borşa (între km 140 şi km 156) unde este uscat. Cerul este senin la Borşa, iar pe celelalte sectoare de drumuri naţionale este acoperit. Vizibilitatea în trafic este bună. Vântul suflă slab. Angajaţii au acţionat acolo cu patru tone de material antiderapant, acolo unde a fost nevoie pentru a preveni formarea poleiului.
Temperaturile scăzute şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea unor porţiuni de gheaţă pe DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic, respectiv pe DJ 109F, tronsonul de la pârtiile de schi şi până în zona cantonului. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin cele două drumuri judeţene au acţionat cu utilaje şi au utilizat şase tone de material antiderapant pentru îndepărtarea gheţii, respectiv pentru a preveni formarea poleiului curat şi umed. Pe acostamentul celor trei drumuri sunt formaţiuni îngheţate. Vizibilitatea în trafic este bună.
Nu au fost înregistrate precipitaţii pe celelalte sectoare de drumuri judeţene. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea acestora au acţionat cu 10 utilaje şi au utilizat 25 tone de material antiderapant, în scopul prevenirii şi combaterii poleiului, pe sectoarele de drumuri unde a fost cazul. Circulaţia rutieră pe aceste sectoare este asigurată şi se desfăşoară în condiţii de iarnă. Carosabilul majorităţii sectoarelor de drumuri judeţene este curat, dar umed. Pe sectoarele de drumuri judeţene din zona de munte carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă frământată care măsoară până la 2 cm. Vizibilitatea în trafic este bună.
Rămân închise pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: -12 grade Celsius la Borşa -8 grade Celsius la Târgu Lăpuş şi Copalnic; -4 grade Celsius la Vişeu de Sus, Leordina, Petrova şi Iezer; -2 grade Celsius în Pasul Gutâi, în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Cavnic, Baia Sprie, Ocna Şugatag şi Fereşti; -1 grad Celsius la Seini, Călineşti, Văleni, Bârsana, Ardusat şi Săpânţa.
Vremea va fi apropiată astăzi de normalul termic al perioadei în judeţ. Cerul se va înnora treptat şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii mixte, predominant sub formă de ploaie. La munte va ninge. Vântul va sufla în general slab, iar în zona montană înaltă va prezenta intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade Celsius şi 5 grade Celsius, iar cele minime, în creştere faţă de intervalul precedent, între -4 grade Celsius şi -1 grad Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Termometrele indică acum: -4 grade Celsius la Târgu Lăpuş; -2 grade Celsius la Borşa, Iezer, Ocna Şugatag şi Cavnic; -1 grad Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Dragomireşti, Leordina şi Fereşti, Ardusat; 0 grade Celsius la Seini, Călineşti, Văleni, Bârsana, Săpânţa. Indicele de răcire are următoarele valori: -4 grade Celsius la Iezer şi Târgu Lăpuş; -2 unităţi la Ocna Şugatag; -1 unitate în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Cursa aeriană de pasageri a decolat, în această dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare, fără întârziere. Angajaţii aeroportului nu au fost nevoiţi să efectueze lucrări de degivrare (dezgheţare) a aparatului de zbor. Pista aeroportului este curată. Vizibilitatea este bună în zonă. Temperatura aerului indică valoarea de -3 grade Celsius.
Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost uşor variabile. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Gheaţa este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vişeu, Cisla, Ruscova, Iza, Cosău Someş, Sălaj, Lăpuş, Săsar şi Firiza. Se menţin podurile de gheaţă formate pe cursurile râurilor Iza (două poduri de gheaţă), Bârsău, Suciu, Cavnic şi Baicu. Apa râurilor curge pe sub podurile de gheaţă. Nu sunt semnalate pericole de inundaţii sau gospodării, respectiv obiective sociale şi economice care să poată fi afectate de sloiurile de gheaţă. Poduri de gheaţă cu ochiuri există pe râurile Vişeu, Vaser, Ruscova, Botiza, Mara, Cavnic şi Firiza. Situaţia podurilor de gheaţă este monitorizată de către hidrologi. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 80%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile. Stratul de zăpadă existent măsoară: 83 cm la Cavnic; 56 cm la Firiza; 42 cm în Leordina; 38 cm la Târgu Lăpuş şi pe Valea Vaserului; 36 cm la Răzoare, Luhei şi Mara; 33 cm la Ruscova; 32 cm la Suciu de Jos; 30 cm în Lăpuşel şi Baia Mare; 29 cm la Săcel; 28 cm la Sighetu Marmaţiei;27 cm Poiana Borşa; 26 cm la Vadu Izei şi Bistra; 24 cm la Şieu; 22 cm Ocna Şugatag; 20 cm la Iezer şi Moisei; 19 cm la Ulmeni; 17 cm la Strâmtura; 16 cm la Sălsig.
Stiri de actualitate:
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
Trafic rutier în condiţii de iarnă in Maramures

Lasa un raspuns