Din ce în ce mai mulţi copii ar putea fi ameninţaţi de sărăcie sau excluziune socială în mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) din cauza crizei economice, a avertizat marţi Agenţia UE pentru Protecţia Drepturilor Fundamentale (FRA).
"Sărăcia în rândul copiilor este o problemă din ce în ce mai îngrijorătoare în UE", deplânge FRA în raportul său anual cu privire la respectarea drepturilor fundamentale în UE.
În 2012, statele membre au fost nevoite să ia măsuri pentru a face faţă cazurilor de malnutriţie, însă au trebuit, de asemenea, să efectueze tăieri bugetare care au avut "consecinţe importante" asupra copiilor în domeniile educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale, relevă raportul, care abordează şi probleme legate de politica de imigraţie, drepturile victimelor sau situaţia minorităţilor în UE.
Potrivit statisticilor oficiale ale UE pentru anul 2011, 27% dintre copiii care locuiesc în spaţiul comunitar sunt ameninţaţi de sărăcie sau excluziune socială.
Criza economică a afectat copiii din mai multe ţări membre ale UE, fie prin diminuarea veniturilor familiei, fie prin reducerea cheltuielilor sociale ale statelor, notează raportul.
Potrivit unui studiu realizat de UNICEF cu privire la impactul crizei economice asupra copiilor din Spania, aminteşte raportul, tăierile bugetare afectează serviciile destinate minorilor, în special cele sanitare, educaţionale şi sociale. În Portugalia, un decret adoptat în iunie 2012 a redus în mod semnificativ mai multe alocaţii, ceea ce a avut "consecinţe financiare grave" pentru familiile cu copii.
Situaţia este extrem de dificilă în Grecia. Raportul FRA face ecoul observaţiilor Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului (CDC), care şi-a exprimat îngrijorările cu privire la "dreptul la viaţă, supravieţuire şi dezvoltare" al copiilor şi adolescenţilor ale căror familii îşi pierd rapid veniturile şi accesul la serviciile sociale finanţate de stat, în special în domeniul sanitar şi al securităţii sociale.
La aceasta se adaugă o rată record a şomajului în rândul tinerilor, precum şi o rată ridicată a abandonului şcolar, în special în rândul copiilor romi.
Raportul agenţiei citează, de asemenea, un studiu al Mediatorului grec la CDC, care semnalează o creştere a numărului de minori care cerşesc sau lucrează ca vânzători ambulanţi. În martie 2012, anunţă raportul, Comitetul Naţional UNICEF din Grecia şi-a exprimat preocupările faţă de sărăcie şi malnutriţie în rândul copiilor, dând ca exemplu cazurile unor elevi care au leşinat la şcoală.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
Tot mai mulţi copii sunt ameninţaţi de sărăcie

Lasa un raspuns