TINERI ȘI TÂLHARI: Prinși la o jumătate de oră după ce au agresat un bărbat și i-au furat telefonul

TINERI ȘI TÂLHARI: Prinși la o jumătate de oră după ce au agresat un bărbat și i-au furat telefonul

 O jumătate de oră le-a luat poliţiştilor băimăreni să identifice şi să prindă doi tineri bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Fapta a fost sesizată sâmbătă seara, la 112. Un băimărean a declarat că în timp ce se afla în faţa unui imobil de pe strada Electrolizei doi necunoscuți l-au deposedat prin violenţă de telefonul mobil.

Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii de ordine publică au constatat că cele sesizate se confirmă, iar operativitatea cu care au acţionat a dus la identificarea în scurt timp a două persoane bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre doi băimăreni de 17 și 18 ani. Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.