”TIMP PENTRU TINE”: Ziua Femeii, marcată de TNL într-un mod special

”TIMP PENTRU TINE”: Ziua Femeii, marcată de TNL într-un mod special

 ”Timp pentru TINE”. Așa s-a intitulat acțiunea TNL Maramureș organizată marți seară pentru a marca Ziua Femeii. Acțiunea s-a adresat doamnelor și domnișoarelor pasionate de make-up, tehnici de înfrumusețare și de tendințele din lumea modei. 

În Baia Mare a avut loc un seminar gratuit în cadrul căruia peste 100 de participante au putut afla informații despre noile tendințele în modă, hairstyling, dar au avut și posibilitatea să participe la sesiuni practice de machiaj profesional pentru a arata deosebit în fiecare moment al zilei. Evenimentul a fost organizat de TNL Maramureș. 
”Știu că doamnele ne înseninează în fiecare zi viața noastră. Cred că luna aceasta, martie, luna aceasta a primăverii, nu este numită la întâmplare ca fiind luna femeii, pentru că femeile sunt cele mai nobile ființe cu care noi, bărbații, intrăm în contact. De aceea, vă mulțumesc că ați dat curs invitației noastre, sper ca acest seminar să vă fie de folos și nu în ultimul rând vreau să vă transmit că dincolo de a învăța cunoștințe, tehnici despre machiaj – vestimentație, v-am pregătit și un eveniment muzical, surprize muzicale pentru că, într-adevăr, femeia este cea care dă viață tuturor prin iubire”, a declarat președintele TNL Maramureș, Gabriel Ștețco.
”Trebuie să recunoaștem, chiar dacă uneori ne este greu să facem acest lucru, că dacă nu avem cel puțin o femeie alături de noi care să ne sprijine, care să ne sfătuiască, care să ne aline în momentele în care avem încercări mai grele, nu am reuși niciunul dintre noi să fim ceea ce vrem să fim și nici ceea ce suntem în aceste momente. Sper ca acest eveniment pe care colegii mei de la Tineretul Național Liberal l-au organizat, să vină în sprijinul și în întâmpinarea așteptărilor dumneavoastră”, a susținut președintele PNL Baia Mare, Călin Bota. 
În cadrul evenimentului, Claudia Verdeș, trainer la o școală de machiaj, le-a vorbit participantelor despre tehnici pentru machiajul de zi și pentru machiajul de seară. 
”Trei dintre produsele care nu trebuie să lipsească din trusa fiecărei femei sunt demachiantul, apa tonică și crema hidratantă sau crema potrivită fiecărui tip de ten. Din punctul meu de vedere, un machiaj de zi conține fond de ten, rimel, un ruj și puțin contur la sprâncene. Acum văd că trendurile sunt liniuțele de tuș, foarte intense, foarte bine conturate, dar trebuie ținut cont de acest aspect pentru că îmbătrânește, este o linie foarte dură pe față și atrage atenția”, a explicat Claudia Verdeș, trainer școala de machiaj. 
În cadrul acțiunii a avut loc și o prezentare de modă cu ținute realizate de designeri români. 
Atmosfera a fost întreținută de artiștii Paula Crișan și Ciprian Drăgan. La finalul seminarului, participantele au beneficiat de o tombolă cu premii surpriză. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.