Țigări trecute peste frontieră cu drona

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au confiscat 11.600 pachete cu ţigări, în valoare de peste 98.000 de lei, provenite din contrabandă.

  • În 10 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Suceava împreună cu lucători ai SPF Vicovu de Sus – ITPF Sighetu Marmaţiei au sesizat o dronă, care s-a deplasat din Ucraina în România, după care s-a întors pe teritoriul statului vecin. Mai multe echipe operative au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care în Vicovu de Sus au fost descoperite, abandonate, trei colete cu 1.490 de pachete cu țigări de provenienţă duty-free.
  • Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Brodina au descoperit abandonate, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, trei colete 6.418 pachete cu țigări tot de proveniență duty-free.
  • Tot în 10 noiembrie s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz  înmatriculat în Ucraina. Acționând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din  poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă în peretele despărțitor dintre compartimentul marfă și pasageri cantitatea de 3.700 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar țigările au fost confiscate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.