Vineri, 10.02.2012 poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, in colaborare cu lucrători ai Garzii Financiare au efectuat o acţiune pe linia combaterii comercializarii produselor contrafacute. 11 agenţi economici au fost controlaţi iar într-unul din cazuri a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei. Totodată au fost constatate cinci infracţiuni la Legea 84/1008 (privind regimul mărcilor şi indicaţiilor geografice) fiind întocmite acte premergătoare pentru punerea în circulaţie a unor produse contrafăcute. Oamneii legii au ridicat în vedera confiscării articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 1.000 lei.Sâmbătă, poliţiştii de la unităţile cu competenţă teritorială în zona Şomcuta Mare, împreuna cu Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la societăţi comerciale din regiune. Au fost constatate şi aplicate în total nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri constând în aparatură electronică de peste 5.000 lei şi băuturi alcoolice estimate la circa 1.500 lei. Poliţiştii au înregistrat şi o infracţiunie la legea care reglementează drepturile de autor şi drepturile conexe, faţă de administratorul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Remetea Chioarului.
• La Borşa a fost organizată şi executată o acţiune, în colaborare cu lucrătorii Secţiei de Jandarmi Viseu de Sus, pe linia combaterii comerţului ilegal cu tigari. Au fost aplicate 21 de contravenţii în valoare de 2.200 lei şi au fost confiscate 40 pachete cu ţigări netimbrate în Romania.
La Ocna Şugatag, poliţiştii au identificat in trafic, pe D.J.109 F, un autoturism condus de Oana V., din Baia Mare care trasporta în vederea comercializarii cantitatea de 52 pachete de ţigari şi 100 l motorina, bunuri provenite din Ucraina. Marfa a fost confiscată şi conducătoare auto sancţionată contravenţional.
La Baia Mare, poliţiştii au oprit în trafic, pentru un control rutier de rutină un autoturism. În interior au găsit 20 litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă, pentru care, conducătorarea auto a fost sancţionată contravenţional iar alcoolul a fost ridicat în vederea confiscării.
Stiri de actualitate:
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
Ţigări, alcool şi motorină confiscate de poliţiştii maramureşeni

Lasa un raspuns