Temperaturi negative extreme la Târgu Lăpuş, Petrova şi Copalnic

Temperaturi negative extreme la Târgu Lăpuş, Petrova şi Copalnic

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate sectoarele publice de drumuri publice din judeţ. Vremea a fost rece, geroasă în cursul nopţii. Cerul a fost variabil. Nu au fost înregistrate precipitaţii. Vântul a suflat în general slab. În zona înaltă de munte a prezentat intensificări de până la 122 km/h şi a spulberat zăpada. Stratul de zăpadă măsura la munte, ieri, 41 cm la Iezer. Temperaturile maxime au fost cuprinse între -3 grade Celsius şi 5 grade Celsius.
                 Personalul care deserveşte ambulanţele sanitare (din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă), dar şi şei care deservesc ambulanţele SMURD nu au transportat în cursul nopţii trecute persoane fără adăpost sau persoane cu degerături sau hipotermie la Unitatea Primire de Urgenţă din cadrul Spitalului Judeţean "Dr.Constantin Opriş" din Baia Mare sau la Centrul Multifuncţional "Azilul de Noapte" din Baia Mare. La aşezământul de pe strada Vasile Alecsandri au fost cazate aseară şi au beneficiat de hrană caldă 45 de cetăţeni fără locuinţă.
                  Conducătorii întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm pe DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km 180).  Celelalte sectoare de drumuri naţionale din judeţ, inclusiv DN 18 la Borşa au carosabilul curat şi uscat.  Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă au acţionat preventiv pentru a împiedica formarea poleiului şi au împrăştiat 16 tone de material antiderapant în Pasul Prislop. Cerul este senin pe toate sectoarele de drumuri naţionale din judeţ.
                      Temperaturile scăzute, coroborate cu  umiditatea râului şi curenţii de aer rece au favorizat formarea unor porţiuni de drum cu gheaţă pe DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic, dar şi pe DJ109F, sectorul din vârful dealului şi până la canton. Angajaţii societăţii care întreţin şi asigură viabilitatea celor trei drumuri judeţene au intervenit şi împrăştiat preventiv 12 tone de material antiderapant pentru a înlătura gheaţa de pe carosabil. Acum carosabilul celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185) este curat şi uscat, însă alternează şi cu tronsoane de carosabil umed în zona de pădure şi a podeţurilor.
                     Pe celelalte sectoare de drumuri judeţene, angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au intervenit cu un utilaj şi au răspândit patru tone de material antiderapant pentru combaterea poleiului. Pe sectoarele de drumuri judeţene aflate în administrarea societăţii carosabilul este curat şi uscat, iar în zona de munte şi pe drumurile pietruite traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă.
                     Rămân închise pe perioada de  iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.      
                                       Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii:  -21 grade Celsius la Târgu Lăpuş, Petrova şi Copalnic; -17 grade Celsius la Dragomireşti; -16 grade Celsius la Borşa şi Leordina; -15 grade Celsius Sighetu Marmaţiei şi Fereşti; -14 grade Celsius la Cavnic; -13 grade Celsius în Baia Mare şi Pasul Gutâi ; -12 grade Celsius la Iezer şi Săpânţa; -10 grade Celsius  la Ocna Şugatag, Călineşti şi Văleni; -9 grade Celsius la Vişeu de Sus.                
                  Vremea va fi astăzi, în judeţ, deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil.  Vântul va sufla în general slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius  şi  0 grade Celsius, iar cele minime între -17 grade Celsius şi -14 grade Celsius. În depresiuni temperaturile pot ajunge până la valoarea de -25 grade Celsius. În zonele joase se va semnala ceaţă, care va fi asociată cu depunere de chiciură. Meteorologii au prognozat că şi în această noapte vor fi temperaturi extreme negative în zona Târgu Lăpuş. Temperatura aerului va scădea sub valoarea de minus 20 grade Celsius. Este a doua noapte consecutiv cu valori extreme negative la Târgu Lăpuş, iar potrivit OUG 99/2000 care face referire la protecţia persoanelor încadrate în muncă  angajatorii sunt obligaţi ca în perioada cu temperaturi negative extreme să asigure salariaţilor măsuri pentru asigurarea condiţiilor micloclimaterice la locul de muncă. Acestea vor fi stabilite de către angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:distribuirea de ceai fierbinte, în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator; asigurarea echipamentului individual de protecţie. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă, în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, dupa posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme. 
              Termometrele indică acum: -22 grade Celsius la Târgu Lăpuş; -21 grade Celsius la Petrova şi Copalnic; -17 grade Celsius la Borşa; -16 la Dragomireşti şi Leordina; -15 grade Celsius în Sighetu Marmaţiei şi Fereşti; -14 grade Celsius la Cevnic;  -13 grade Celsius la Iezer; -12 grade Celsius  în Pasul Gutâi; -11 grade Celsius în Baia Mare şi la Ardusat; -10 grade Celsius la Ocna Şugatag, Călineşti  şi Văleni. Comitetul judeţean de iarnă recomandă locuitorilor să nu expună la frig şi să evite şederea îndelungată afară. Dacă sunt nevoiţi să o facă atunci trebuie  să se îmbrace adecvat şi să nu iasă din casă fără mănuşi, căciula, fular şi şosete groase (din bumbac sau lână). Încălţămintea trebuie să aibă talpa groasă şi să fie bine căptuşită.O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor şi persoanelor vârstnice care pot prezenta probleme de sănătate şi degerături ale mâinilor şi picioarelor în aceasta perioadă.O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor şi persoanelor vârstnice care pot prezenta probleme de sănătate şi degerături ale mâinilor şi picioarelor în aceasta perioadă. Persoanele cu  afecţiuni cardio-respiratorii reprezintă o altă categorie care trebuie să se ferească de ger. Temperaturile negative extreme pot cauza persoanelor degerături, hipotermii sau boli respiratorii. Evitaţi consumul de băuturi alcoolice. Alcoolul provoacă dilatarea vaselor de sânge, ceea ce duce la creşterea circulaţiei la nivelul pielii şi pierderea căldurii extrem de rapid.
                                 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.